Miercuri 24 Aprilie

Cluj-Napoca - 29 de constructori sancționați din cauza mizeriei de pe șantiere

 

Poliția locală a aplicat amenzi pe bandă rulantă constructorilor pentru mizeria de pe șantiere. 

 

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Protecția Mediului au monitorizat zilnic, de la începutul acestui an și până în prezent, peste 35 de zone ale municipiului în care există organizări de șantier funcționale. În această perioadă, ieșirea pe carosabil a autovehiculelor cu roțile murdare din organizările de șantier este factorul negativ cu ponderea cea mai mare de influență asupra curățeniei stradale.

 

Astfel, au fost sancționate 29 de firme de construcții din cauza nerespectării măsurilor privind existența filtrelor sau rampei de curățire a mașinilor la iesirea din șantier, lipsa încheierii unui contract cu o firmă de salubritate, precum și din cauza murdăririi  carosabilului în zona șantierului. 

 

Amenzile sunt cuprinse între 1000-2500 lei și au fost aplicate în conformitate cu HCL 191/2009.

Comentarii Facebook