Vineri 3 Februarie

Case crăpate în cartierul Europa și cu risc de surpare, lângă un nou proiect imobiliar din ”Frumosul” nostru Cluj - VIDEO și FOTO


Un constructor care ridică locuințe pe strada Victor Papilian, din cartierul Europa, este acuzat a făcut săpături necontrolate, care au avariat casele din zonă, iar drumul a alunecat.

Pe stradă a fost săpată o fundație uriașă, iar oamenii care au case în apropiere spun că de acolo s-a declanșat surparea drumului și apoi casele au început să crape pe bandă rulantă. Locuitorii din zonă i-au sesizat gafele pe care le-au făcut constructorii, iar  beneficiarul  ”a studiat mult problema, a chemat structuriști, dar se mișcă foarte încet. Cred că este inconștient de ce se poate întâmpla cu casele de lângă groapă”, a spus o vecină. Oamenii se tem că, o dată ce vin ploile de toamnă, toată zona va fi periclitată. 

Un CRATER adânc, amenințător, căscat de un constructor într-o zonă cunoscut mlăștinoasă/deluroasă/cu izvoare: surpă case, curți, drum și utilități!!!! Totul deja a luat-o la vale și o va lua si mai puternic, indubitabil.

Oamenii de pe mai multe străzi nu mai dorm de demult, dar mai ales în ultima săptămână. Așteaptă disperați dezastrul iminent ... inevitabil...

AUTORITĂȚILE???? Fie iau măsuri pe mai puțin de jumătate și de fațadă, fie nu le iau sau nu vor sau nu știu să le ia, fie își pasează competenta de la una la alta! Actele constructorului, mai ales cele care stau la baza autorizațiilor se pare că sunt un secret adânc protejat - spun cei cu casele deja patinând si care au inițiat demersuri... 

Totul în Clujul anului 2021!!! 

Până ce casele nu se surpă complet sau până nu va muri cineva, ochii rămân închiși .. (ironic, desigur)

Să se construiască deci cu orice preț!!! Să arunce la pubelă cu art. 44 alin. 7 din Constituție, cu art 603 Cod civil, cu legile în materie de construcții, dar în mai ales cu munca, agoniseala și sufletul oamenilor!

"Frumosul" nostru Cluj!! Las' că ne vom anima la festivalurile noastre minunate pentru care este mobilizare din partea autorităților...și.... poate, acolo-n cort om dormi cei mulți și ignorați.

Totul în "Capitala" Transilvaniei! 

Orașul în care m-am născut și trăiesc se transformă... Direcția:

Căile judiciare durează de regulă ani. Autoritățile care ar putea lua măsuri rapid fac ce fac sau fac ce nu fac...

Unde e Clujul inimii mele? Poate că e pe undeva, undeva dincolo de smog. Sper.... Parcă speranta moare ultima, nu?”, a relatat unul dintre vecini.

Știri de Cluj a discutat cu beneficiarul, Horea Mircea Pop, care a spus că va explica cele întâmplate, dar nu poate pe loc. I-am adresat o serie de întrebări în legătură cu proiectul de pe strada Papilian și dacă lucrările la fundație au periclitat întreaga zonă. În momentul în care vom avea răspunsuri le vom publica. 

Inspecția de stat în construcții și inspectorii Primăriei Cluj-Napoca ar trebui să facă un control la acest șantier, care pune în pericol proprietățile din jur. Un astfel de incident s-a petrecut pe strada Edgar Quinet. Acolo Primăria a dispus de urgență sistarea lucrărilor de constucție și stabilizarea terenului care s-a surpat. 

Comentarii Facebook