Câmpia Turzii a cerut banii pentru centura orașului prin programul ”Anghel Saligny”


Câmpia Turzii a cerut bani prin Programul ”Anghel Saligny” pentru a realiza centura de sud a orașului, pe o lungime de 9,5 kilometri. 

În 2020, primarul orașului, Dorin Lojigan, a semnat protocolul de realizare a centurii, alături de orașul Turda. Principalul scop al drumului fiind de a scoate traficul greu din centrul localității.

În 2021, Câmpia Turzii a cerut prin programul ”Anghel Saligny” 152.497.197 de lei, adică 30 de milioane de euro, urmând ca în scurt timp să se decidă finanțarea. 

Centura va ocoli Câmpia Turzii prin partea de sud și va avea câteva caracteristici. Vor fi trotuare, două bezni pe sens, iluminat public și sensuri giratorii. Problema cea mai mare este că avem un pod, care va fi peste calea ferată, și acela va fi mai costisitor. Drumul de 9,5 kilometri va costa 30 de milioane de euro. 

Avantajele sunt că centura va scoate traficul greu din centrul orașului, dar va dezvolta o zonă importantă. Centura ca trece prin zona industrială, dar și pe lângă o serie de terenuri rezidențiale, pe care vrem să le dezvoltăm”, a explicat primarul Dorin Lojigan, pentru Știri de Cluj. 

Pentru centură vor trebui făcute anumite exproprieri, dar nu ceva semnificativ. ”Terenurile trebuie expropriate, dar avem și niște drumuri agricole peste care trece. Așa ne-am gândit, ca să nu fie costuri mai mari. Cred că mulți vor dona terenuri pentru centură, deoarece așa le crește valoarea în total și celorlalte. 

Scopul nostru primordial este devierea traficului, pentru că DN1 trece prin centrul orașului, iar interesul nostru este să dezvoltăm zona de sud, zona industrială și rezidențială. Sunt convins că acolo vom atrage mulți locuitori noi”, a mai spus Lojigan.

Centura din Câmpia Turzii poate funcționa independent de cea din Turda

Centura dintre Turda și Câmpia Turzii va avea circa 16 kilometri, dar proiectul realizat de Dorin Lojigan poate funcționa și dacă cel din Turda nu se face. 

Ideea a fost a noastra și am discutat cu Claudiu Salanță, arhitectul-șef al județului Cluj, care a zis să introducem și Turda în proiect. L-am sunat pe Cristian Matei (primarul din Turda) și i-am prezentat proiectul, fiind de acord să îl facem împreună.

În Turda, centura va începe în zona Dedeman, iar la noi va ieși în zona stadion, dar eu nu depind de ei pentru a face partea noastră și a o da în folosință. 

La noi, la intrare dinspre Turda, se va face un sens giratoriu, care va lega cele două centuri. La noi, racordul se va face prin zona industrială a orașului, la Agrosel, va străbate zona de sud și va ieși la stadion, așa că vom avea 9,5 kilometri de centură pe care se va circula. 

Dacă cei din Turda vor face și ei proiectul, atunci ne vom lipi, dar dacă nu proiectul nostru va merge independent”, a precizat Dorin Lojigan.

Primăria Câmpia Turzii are studiul de fezabilitate făcut, iar acum așteaptă avizarea proiectului depus în cadrul programului de finanțare ”Anghel Salighy”. Guvernul va anunța în curând ce proiecte vor fi finanțate și cu ce sume. 

În funcție de finanțare, proiectul din Câmpia Turzii va porni la drum, iar dacă nu vor fi suficienți banii vor fi atrase și fonduri europene.

Comentarii Facebook