Duminica 29 Ianuarie

Boc: Nu votez la REFERENDUM! Vezi cum își motivează gestul VIDEO

 

Primarul Emil Boc a anunțat că nu va vota la referendum, duminică, 29 iulie, pentru că are ”lucruri mai bune de făcut”. 

 

Duminică voi fi în municipiul Cluj-Napoca. Mă voi duce să îmi vizitez și părinții și o voi trata ca pe orice altă duminică obișnuită. 

 

Eu nu mă duc la vot duminică. Consider că am alte lucruri mai importante de făcut. Mă voi duce să îmi vizitez mama la Răchițele și apoi voi fi în Cluj în bună parte din timp, asigurându-mă ca primar că, din punct de vedere administrativ, totul este respectat pentru ca procesul electoral să se desfășoare conform legii. Personal am alte preocupări.

 

Nu este un lucru nou că PDL a recomandat membrilor și simpatizanților să nu meargă la vot duminică. Lucru pe care am să îl fac și eu. Consider că, pe de o parte, președintele nu a încălcat Constituția, așa cum se precizează încă din decizia Curții Constitușionale. Pe de altă parte nu au fost asigurate condițiile de transparență pentru a fi evitat furtul și abuzul la acest referendum și nu doresc să iau parte la un asemenea demers contrar intereselor țării în acest moment”, a declarat Emil Boc.

 

Votul la referendum va începe la ora 7.00 și românii se vor putea pronunța în legătură cu demiterea lui Traian Băsescu până la ora 23.00.

Comentarii Facebook