Atenție, șoferi! Sens unic de circulație, instituit pe o stradă din cartierul Andrei Mureșanu


O stradă din cartierul clujean Andrei Mureșanu va fi transformată în sens unic. 

Reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca au anunțat că, începând de sâmbătă, 28 septembrie, va fi instituit sens unic de circulație pe strada Ioan Budai Deleanu din municipiu, dinspre strada Mălinului spre strada Lăcrimioarelor.

Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță faptul că, începând cu data de 28.09.2024, se va institui sens unic de circulație pe strada Ioan Budai Deleanu, dinspre strada Mălinului înspre strada Lăcrimioarelor. 

Modalitatea de circulație va fi implementată în teren prin indicatoare rutiere. Recomandăm participanților la trafic să respecte noua reglementare de circulație”, au transmis reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca.


Comentarii Facebook