A început campania de trasare a semnalizării rutiere în Florești. Bogdan Pivariu: „Este o acțiune care se realizează în fiecare an”
Bogdan Pivariu, primarul comunei Florești, a anunțat că a început campania anuală de trasare a liniilor de demarcație pe drumurile publice aflate în administrarea Primăriei.
Primarul a amintit că această acțiune se realizează în fiecare an, în sezonul cald, pentru a se asigura că marcajele sunt vizibile, durabile și conforme cu standardele de siguranță rutieră.
„Siguranța în trafic începe cu marcaje rutiere vizibile.
În Florești, am demarat campania anuală de trasare a liniilor de demarcație pe drumurile publice aflate în administrarea Primăriei.
Această acțiune este esențială pentru:
- creșterea siguranței în trafic pentru șoferi, pietoni și bicicliști;
- o mai bună organizare a circulației rutiere;
- respectarea normelor legale de semnalizare rutieră;
Se trasează:
- liniile de separare a benzilor de circulație;
- trecerile de pietoni;
- benzile dedicate bicicletelor;
- spațiile de parcare marcate corespunzător.
Este o acțiune care se realizează în fiecare an, în sezonul cald, pentru a ne asigura că marcajele sunt vizibile, durabile și conforme cu standardele de siguranță rutieră. Florești se face bine – prin grijă pentru infrastructură și pentru siguranța fiecărui participant la trafic”, a transmis Bogdan Pivariu.
0 Comentarii