Fără limite! Povestea incredibilă a unui sportiv român ajuns pe podiumul internațional la schi adaptat, după o tragedie care i-a marcat viața FOTO


Dănuț Ștefan Briceag se numără printre puținii sportivi care au reușit să lupte cu destinul și să devină cea mai bună versiune a lor, chiar și atunci când viața li se schimbă radical în urma unei tragedii.

Sportivul a reușit să obțină 2 medalii de argint în competițiile de schi adaptat FIS și NC de la Jasna (Slovacia) după un singur an de schi adaptat, într-un proiect care a schimbat vieți și a pus România pe harta sportului adaptat. 

Cine este Dănuț Ștefan și cum a reușit să-și schimbe viața, după o tragedie? 

Înainte de momentul care i-a schimbat complet drumul, viața lui Dănuț Ștefan Briceag părea perfect conturată pentru a deveni un sportiv de performanță, recunoscut nu doar în România, ci și peste granițe.

Caiac SMile_Jasna (2).jpeg

A început luptele la vârsta de 10 ani, a câștigat primul titlu de campion național în 2008 la lupte greco-romane, iar între 2009 și 2011 a dominat luptele libere, câștigând titlul de campion național de 3 ori. În 2012, la doar 18 ani, a devenit campion european la lupte libere, ajungând la apogeul carierei sale sportive.

Cu toate acestea, în 2017, viața lui s-a schimbat radical în urma unui accident de motocicletă. Un pieton grăbit, un șofer care nu a putut opri la timp și două pietre aflate pe carosabil l-au adus în scaun rulant pentru tot restul vieții – sau până când medicina va face o nouă minune. Pentru un sportiv obișnuit să domine, impactul nu a fost doar fizic, ci profund mental.

A urmat o perioadă în care Dani și-a reconstruit viața în Marea Britanie. Din exterior, totul părea stabil. Din interior, însă, lipsea exact acel lucru care îl definise dintotdeauna: competiția, sensul, lupta pentru ceva mai mare decât el.

Caiac SMile_Jasna (1).jpeg

Locul unde limitele sunt doar puncte de plecare

În perioada 7–9 ianuarie 2026, la Jasna, în Slovacia, sportivul clubului Caiac SMile a urcat pe podium cu două medalii de argint, obținute în proba de slalom M, categoria sitting: una în Cupa FIS și una în Cupa Națională. Tot la Jasna, Dani a mai ocupat locul 7 în proba de slalom uriaș M din Cupa Națională și locul 8 în proba de slalom uriaș din Cupa FIS.

Performanța este cu atât mai impresionantă cu cât Dani a fost singurul sportiv din competiție care a concurat pe dual schi, un echipament destinat începătorilor, în timp ce toți ceilalți sportivi au concurat pe mono schiuri, echipamente de performanță construite pentru competiții de nivel înalt. Dar adevărata performanță nu stă doar în medalii. Stă în faptul că, în urmă cu doar un an, Dani nu schiase niciodată.

 „Niciun salariu, nicio casă mare sau mașină scumpă și nicio siguranță financiară nu puteau umple golul. Simțeam că timpul trece pe lângă mine și că mă pierd pe mine”, spune Dani.

La 30 de ani, a făcut un gest radical: a vândut tot și s-a întors în România, cu gândul că trebuie să se redescopere

Dani a ajuns în taberele de schi adaptat Caiac SMile fără să știe exact la ce să se aștepte. Ceea ce a găsit acolo a fost mai mult decât inițiere sportivă. A fost sprijin real, fizic și psihic, motivație, structură și, poate cel mai important, încredere.

Caiac SMile_Jasna (5).jpeg

„Nu mi s-a spus nicio clipă că nu pot. Din momentul în care m-am pus prima dată în scaunul de schi, am simțit ceva ce nu mai simțisem de mult. Am simțit că acolo îmi e locul”, a spus sportivul. 

În doar două zile, Dani a învățat să schieze independent. La mai puțin de două săptămâni, a participat la prima competiție națională de sit-ski din România, pe care a câștigat-o. Atunci a înțeles că drumul lui nu s-a oprit, ci abia începe.


Comentarii Facebook