VIDEO. Tudor Chirilă, indignat de subiectele de la Evaluarea Națională: „Șuruburi, cuie! Asta este Evaluarea Națională”


La Evaluarea Națională 2022 - subiectele de la Limba și Literatura Română au fost medii spre ușoare, elevii fiind în stare să ia cu ușurință note mari, potrivit opiniei mai multor profesori. Nu a rămas indiferent nici artistul Tudor Chirilă, care pare indignat de facilitatea și inutilitatea probei. 

Elevii claselor a VIII-a au susținut luni primul examen la Evaluarea Națională 2022 - cel la Limba română. Artistul Tudor Chirilă a reacționat, apreciind că cel puțin primele cerințe sunt complet inutile, încurajându-i pe copii să nu gândească critic, ci să memoreze: „Șuruburi, cuie! Asta este Evaluarea Națională". La examen elevii au primit două subiecte cu mai multe cerințe: fragmente din „Toate pânzele sus!" de Radu Tudoran și din „Frânturi din viaţa lui Delavrancea" de Cella Delavrancea. La prima cerință, pe baza primului text, elevii au avut de menționat denumirea a două obiecte din magazia vasului.

Tudor Chirilă spune, într-un mesaj video, că a rămas „un pic șocat", pentru că cel puțin primele puncte i se par total inutile pentru copii.

De ce ne interesează pe noi ce să află în magazia vasului? Ce este examenul ăsta? Este un examen de Academia de Poliție, de Rodica Ojog-Brașoveanu (...)? Sau vrem să ne asigurăm că de fapt copiii ăștia au citit textul, îi verificăm dacă au ținut minte ce era în magazia vasului? Este neimportant. Chiar și pentru clasa a VIII-a, când copiii navighează pe YouTube, au acces la tot felul de informații, noi întrebăm în Evaluarea Națională 2022 ce se află în magazia vasului și lucrurile continuă de parcă copiii se vor angaja la Waze sau la Google Maps. (…)

Copiii ăștia trebuie să învețe să gândească, să poată purta un dialog, să enunțe de ce le-a plăcut sau nu le-a plăcut acest text. (...) E important să exersezi gândirea critică, (...) încurajarea copilului de a folosi cuvintele lui, chiar dacă cuvintele lui nu sunt cele mai potrivite pentru un eseu. E important să dai copilului șansa să gândească, să aprecieze ceva. (...) Șuruburi, cuie! Asta este Evaluarea Națională”, spune  Tudor Chirilă, citat de Hotnews.

La exercițiul al doilea, elevilor li s-a cerut să aleagă răspunsul corect pentru numele persoanei responsabile de pregătirea mesei, din textul primit din „Toate pânzele sus!" de Radu Tudoran.

Pur și simplu la Evaluarea Națională nu avem încredere că acești copii citesc textele și îi verificăm ca la poliție: cine e persoana responsabilă de pregătirea mesei? Cam ce importanță poate avea asta în felul în care un copil va privi literatura de acum înainte?", se întreabă Tudor Chirilă.

O altă cerință, la același text, a fost ca elevii să scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul al doilea - „Frânturi din viaţa lui Delavrancea" - din ce rasă face parte câinele Șmil.

Oameni buni, profesorii României (...), ce relevanță are rasa câinelui pentru examenul de literatură de la Evaluarea Națională? (...) Școala pe de rost. Evaluarea Națională la literatură, din punctul meu de vedere, la literatură ar trebui să fie un examen oral exclusiv în care copiii să reușească să poată să dezbată împreună cu profesorul lor un text, să fie o discuție prietenească în care profesorul să poată pune un anumit tip de întrebări, să solicite un tip de răspunsuri din care să reiasă felul cum gândește, cum percepe un copil un text (...) ”, a mai afirmat artistul.

Concluzia lui Tudor Chirilă: nu înțelegem paradigma lumii în care trăim - că informația este la un click distanță, iar copiii trebuie învățați cum să o folosească și, mai ales, ce să facă cu ea.

Învață-i pe copii să gândească, să înțeleagă lumea în care trăiesc și să fie pregătiți pentru provocările acestei lumi, să poată să fie independenți și la 18 ani să ai un adult pregătit să se gospodărească singur, să poată să gândească și să se orienteze personal și profesional. Altfel, vom avea aceiași copii care atunci când termină școala nu știu încotro să o apuce (...), sunt dezorientați", notează sursa citată. 

Comentarii Facebook