Un băiețel de doar 2 ani, devenit cel mai tânăr intrus la Casa Albă. Serviciile secrete, luate prin surprindere de „infiltrarea” băiatului


Povestea băiatului a făcut înconjurul lumii, după ce la doar doi ani, a reușit să devină cel mai tânăr intrus la Casa Albă, după ce acesta s-ar fi strecurat printre gratiile gardului, reușind astfel să intre în grădina reședinței prezidențiale.

Conform Associated Press, citată de Mediafax, agenții Serviciului Secret au fost nevoiți să îl urmărească pe băiețel înainte de a reuși să îl prindă și să îl ducă înapoi la părinții săi.

Șeful de comunicații al Serviciului Secret, Anthony Guglielmi, a declarat că tânărul vizitator curios a reușit „infiltrarea” de-a lungul liniei gardului de nord, și că a reușit intrarea, pentru scurt timp, în terenurile Casei Albe.

„Sistemele de securitate de la Casa Albă i-au alertat instantaneu pe ofițerii serviciilor secrete, iar copilul mic și părinții s-au reunit rapid”.

Cei doi părinți au fost nevoiți să participe la un scurt interogatoriu, iar mai apoi au fost lăsați să plece. Acesta a fost primul "asalt" în incinta reședinței de când gardul a fost ridicat la 3,96 metri, după ce mai multe persoane au reușit să intre prin efracție. 

Comentarii Facebook