Tragedie pe litoral: un turist ardelean a murit înecat după ce salvamarii l-au scos de trei ori din mare în aceeași zi
Un turist în vârstă de 61 de ani, despre care presa centrală relatează că era din Brașov, a murit joi, 27 august, la Eforie Nord, după ce a intrat pentru a patra oară în mare, deși fusese scos din apă de salvamari de trei ori în aceeași zi.
În momentul tragediei, în zonă era arborat steagul roșu, care interzice scăldatul din cauza condițiilor periculoase. Salvamarii l-ar fi avertizat în repetate rânduri cu privire la riscurile provocate de curenții puternici.
La scurt timp după cea de-a patra intrare în apă, bărbatul a fost scos inconștient la mal. Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. La fața locului au intervenit echipaje SMURD și ale Serviciului de Ambulanță, fiind solicitat inclusiv un elicopter.
În ciuda eforturilor medicilor, bărbatul nu a mai putut fi salvat, iar decesul a fost declarat la fața locului.
Potrivit IPJ Constanța, polițiștii din cadrul Poliției orașului Eforie au fost sesizați în jurul orei 16:30, prin apel la 112, cu privire la faptul că o persoană s-ar fi înecat în stațiunea Eforie Nord.
„Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 61 de ani. La locul evenimentului a intervenit un echipaj medical, care a constatat decesul victimei”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă pentru efectuarea autopsiei și stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. În acest caz a fost deschis un dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Salvamarii atrag din nou atenția turiștilor că steagul roșu înseamnă interzicerea intrării în mare. Curenții puternici și valurile pot pune în pericol chiar și persoanele care știu să înoate și au experiență.
0 Comentarii