Situație critică la centrala de la Cernavodă. Dunărea a scăzut brusc și este luată în calcul închiderea. Când s-ar putea opri unitatea 2
Dunărea a scăzut brusc în ultimele ore, după ce efectul scufundării barjelor a avut doar efect temporar
Dunărea a scăzut cu cinci centimetri luni și există șanse tot mai mari ca unitatea 2 de la Cernavodă să fie închisă, pentru o scurtă perioadă. Cristian Bușoi, Ministrul Energiei, a făcut câteva recomandări pentru a reduce consumul de energie, după ce acțiunile realizate în ultimele zile pe Dunăre nu au adus efectele dorite.
„După primele scufundări, am văzut o ameliorare a nivelului Dunării în zona Cernavodă. Din datele pe care le avem (...), se pare că acest efect nu a fost unul durabil”, a transmis responsabilul din energie.
Când se închide centrala de la Cernavodă
Un scenariu foarte complicat este prognozat pentru ziua de miercuri, atunci când autoritățile estimează că Dunărea coboară la -230 cm. Specialiștii au transmis că o dată cu atingerea pragului respectiv, centrala de la Cernavodă va fi închisă.
Specialiștii se așteaptă la următoarele praguri: 10 august -227 cm; 11 august -229 cm; 12 august -231 cm; 13 august -233 cm; 14 august -234 cm; 15 august -235 cm; 16 august -236 cm; 17 august -236 cm.
Bușoi, apel la responsabilitate
Cristian Bușoi a făcut un nou apel la populație și a transmis tuturor românilor să reducă consumul de energie electrică, în special între orele 19 și 22.
„Pur şi simplu, mutarea unor activităţi din timpul orelor de vârf în afara acestor ore. Şi poate aerul condiţionat care să nu funcţioneze la maxim între 19 şi 22, acest gest făcut în acelaşi timp de un număr important de oameni ar putea să genereze un efect bun în sistemul energetic naţional. Şi pe partea industrială, dacă anumite activităţi de revizie, de reparaţii, anumite concedii pot fi programate în aceste două săptămâni, între 10 şi 24 august să zicem, perioada critică, ajută foarte mult, pentru a nu ajunge la limitări pentru consumatorii industriali", explică el.
0 Comentarii