Românii ar putea face stagiu militar voluntar de patru luni: „Armata română este îmbătrânită. Și alte state au făcut la fel. Nu inventăm apa caldă”

Parlamentul ca discuta stagiul militar voluntar de patru luni. Ministrul Apărării: „Rezerva Armatei Române este îmbătrânită”

Un proiect legislativ care introduce stagiul militar voluntar cu durata de patru luni va intra pe agenda Parlamentului în luna septembrie, a anunțat ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu. Măsura are ca scop întărirea rezervei Armatei Române, în condițiile în care, potrivit oficialului, actuala structură este depășită de timp.

„Este foarte important să înţelegem că rezerva Armatei Române este îmbătrânită, sunt mulţi ani de când nu mai există armată obligatorie, şi de asta şi noi, ca şi alte state… – din nou, nu inventăm apa caldă; sunt alte state europene care au folosit aceeaşi metodă pentru a-şi reîmprospăta rezerva”, a explicat ministrul la Radio România Actualități.

Moșteanu a atras atenția și asupra fenomenului dezinformării în domeniul apărării, precizând că MApN a creat o platformă online dedicată verificării informațiilor. „Sunt foarte multe fake news-uri în ultima vreme, în ultimii doi ani de zile am văzut că războiul a fost instrumentat convenabil de către anumiţi politicieni, de către anumiţi influenceri care servesc alte agende, numai agenda României nu. Îi rog pe toţi cei care ne ascultă, atunci când văd o chestie care li se pare senzaţională legată de armată sau de război, să intre pe site-ului MApN; dacă ştirea e şi acolo, înseamnă că e adevărată, dacă nu, nu.”, a declarat la Radio România ministrul Apărării. 

În ceea ce privește sprijinul acordat Ucrainei, ministrul Apărării a confirmat că România pregătește cel de-al 23-lea pachet de ajutor militar.

Comentarii Facebook