Realitatea Plus a încasat milioane din campania lui Simion: O singură emisiune a costat 450.000 de euro, deși candidatul a apărut doar câteva minute

Pe 12 mai 2025, Realitatea Plus a difuzat o serie de emisiuni, printre care „Culisele Statului Paralel”, realizată de Anca Alexandrescu, program pentru care televiziunea a încasat 1 milion de euro de la AUR, drept publicitate electorală prezidențială. Alte două zile de emisie au mai adus încă 500.000 de euro, iar în total, pentru campania din primăvara lui 2025, Realitatea a primit de la partidul lui George Simion aproape 5 milioane de euro.

AUR a cerut rambursarea sumelor de la buget, însă AEP a refuzat și a sesizat Parchetul, potrivit unei investigații Snoop.

Comparativ cu SUA: 300 de spoturi Trump, echivalentul unui singur talk-show în România

Un calcul citat de investigație arată că, pentru suma de 450.000 de euro, cât a costat ediția din 12 mai a Ancăi Alexandrescu, la prețurile din SUA puteau fi difuzate 300 de spoturi electorale.

Diferența? În timp ce spoturile americanilor îl prezentau pe Donald Trump în mod direct, în emisiunea de două ore de la Realitatea Plus George Simion a apărut doar câteva minute.

AEP: „AUR nu a primit serviciile pentru care a plătit”

Potrivit AEP, facturile emise de Realitatea Plus nu ar demonstra prestarea efectivă a serviciilor electorale. Mai mult, emisiunile plătite de AUR ar fi fost, de fapt, programe obișnuite ale postului, fără conținut specific campaniei.

În total, din 69 de milioane de lei cheltuite de AUR în campanie, 23,4 milioane au ajuns la Realitatea Plus. AEP a recunoscut drept legale doar 6 milioane, refuzând să deconteze 17 milioane de lei. La acestea se adaugă 5 milioane de lei recuperați în urma „cazului scrisorilor”.

În total, 22 de milioane de lei sunt considerate cheltuieli nelegale.

Cum funcționează decontarea campaniilor electorale

Candidații care depășesc 3% au dreptul la rambursarea sumelor cheltuite, dacă banii provin din surse private. Partidele primesc atât subvenția anuală (AUR - circa 10 milioane de euro/an), cât și sume suplimentare pentru campanii, în baza contractelor și facturilor depuse.

În cazul AUR, contractele cu Realitatea Plus au fost încheiate prin DBV Media House, firmă controlată printr-o companie a soției lui Maricel Păcuraru, patronul postului TV.

George Simion a anunțat că va contesta în instanță decizia AEP, susținând că argumentele sunt „inventate” și că AUR este o „țintă a instituțiilor statului”. Acesta a declarat că va sesiza inclusiv instituții europene și internaționale.

Cifrele care ridică semne de întrebare

Doar în campania de o lună, AUR a achitat 5 milioane de euro către Realitatea Plus, o sumă mai mare decât bugetul anual de publicitate TV al multor companii din România.

În timp ce Donald Trump a cheltuit 5,5 milioane de euro pe toate reclamele sale pe Facebook în trei luni, AUR a plătit aproape aceeași sumă pentru o singură televiziune, într-o singură campanie.

Comentarii Facebook