Polițist de frontieră, cercetat pentru mită: ar fi cerut 300 de euro unui șofer grec ca să-l lase să plece, iar banii ar fi fost ascunși în pașaport
Un polițist de frontieră din Bihor este cercetat pentru luare de mită, după ce ar fi condiționat continuarea deplasării unui șofer grec de plata sumei de 300 de euro. Procurorii au dispus, miercuri, 7 octombrie 2026, măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Este vorba despre agentul de poliție de frontieră Mihele Lorin, cercetat într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
Potrivit procurorilor, fapta ar fi avut loc în noaptea de 11 spre 12 septembrie 2025, în jurul orei 00:00, în zona Punctului de Trecere a Frontierei Borș 1.
Ar fi cerut 300 de euro unui șofer grec
În acea noapte, polițistul, împreună cu alți doi colegi, aflați în timpul serviciului, ar fi oprit pentru control un ansamblu rutier înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Vehiculul era condus de un cetățean străin.
Din actele de urmărire penală rezultă că agentul ar fi invocat existența unor nereguli legate de inspecția tehnică periodică a vehiculului.
Potrivit anchetatorilor, polițistul ar fi condiționat continuarea deplasării spre Grecia de plata sumei de 300 de euro.
În caz contrar, șoferului i-ar fi fost indicată posibilitatea aplicării unei amenzi contravenționale de 800 de euro.
Șoferul grec nu ar fi dorit inițial să plătească suma solicitată. Potrivit procurorilor, după mai bine de 30 de minute de la momentul opririi, banii ar fi fost totuși remiși polițistului.
Banii ar fi fost ascunși în pașaport
Anchetatorii susțin că suma a fost primită în mod disimulat.
Bancnotele ar fi fost introduse în pașaportul conducătorului auto, document care a fost ulterior înmânat inculpatului. Procurorii au apreciat că gravitatea presupusei fapte este amplificată de faptul că aceasta ar fi fost comisă de un lucrător al Poliției de Frontieră Române chiar în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.
De asemenea, șoferul era cetățean străin și se afla în tranzit prin România, în timpul nopții.
Potrivit Parchetului, acesta se afla într-o situație în care avea dificultăți obiective în a verifica legislația română, a contacta o autoritate sau a beneficia imediat de asistență consulară.
Procurorii susțin că inculpatul ar fi exploatat în mod deliberat această situație.
Alți doi polițiști, cercetați în dosar
Ancheta nu îl vizează doar pe agentul Mihele Lorin.
În aceeași cauză sunt efectuate cercetări față de alte două persoane, de asemenea lucrători ai Poliției de Frontieră, pentru presupusă complicitate la luare de mită.
Parchetul nu a comunicat, deocamdată, identitatea celor doi și nici situația lor procesuală, având în vedere stadiul cercetărilor.
Ancheta este în desfășurare pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și identificarea tuturor persoanelor care ar fi putut fi implicate.
Ce interdicții are polițistul în timpul controlului judiciar
Pe perioada celor 60 de zile de control judiciar, agentul are mai multe obligații și interdicții.
Printre acestea se numără interdicția de a exercita profesia de polițist de frontieră.
De asemenea, nu are voie să comunice, direct sau indirect, cu celelalte persoane cercetate în dosar și cu martorii identificați.
Agentul trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat. Nerespectarea cu rea-credință a obligațiilor impuse prin controlul judiciar poate duce la înlocuirea acestei măsuri cu una preventivă mai severă.
Procurorii au justificat măsura prin necesitatea bunei desfășurări a procesului penal, prevenirea săvârșirii unor fapte similare și împiedicarea influențării martorilor.
În acest context, anchetatorii au avut în vedere inclusiv calitatea inculpatului și accesul pe care acesta îl are la zona de frontieră.
Cercetările sunt sprijinite de Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bihor. Parchetul precizează că urmărirea penală este în curs și că sunt administrate în continuare probe pentru clarificarea tuturor împrejurărilor cauzei și identificarea tuturor participanților. Dispunerea măsurii controlului judiciar nu înfrânge principiul prezumției de nevinovăție.
0 Comentarii