Nicușor Dan, mesaj categoric pentru românii prinși în războiul din Orientul Mijlociu: „Le transmit să rămână calmi”
Nicușor Dan, președintele României, a declarat că țara noastră este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă.
Chiar dacă actualul context regional de securitate din Orientul Mijlociu s-a degradat semnificativ, România este în afara oricărui pericol.
Instituțiile statului român responsabile de politică externă și securitate monitorizează evoluția situației și iau toate măsurile care se impun în astfel de circumstanțe.
Nicușor Dan, mesaj categoric pentru românii prinși în războiul din Orientul Mijlociu: „Le transmit să rămână calmi”
„Prioritarǎ în prezent este siguranța cetățenilor români din zonele de conflict. Cetățenilor români și turiștilor aflați în zonă le transmit să rămână calmi, să urmeze instrucțiunile și mesajele transmise de către Ministerul de Externe și de autoritățile locale din statele în care se află. La MAE funcționează o celulă de criză care are ca obiectiv identificarea celor mai sigure și rapide variante pentru repatrierea celor care au rămas blocați ca urmare a închiderii spațiului aerian din regiunea Orientului Mijlociu”, a transmis Nicușor Dan.
România va continua să acționeze cu responsabilitate, în coordonare cu partenerii noștri, pentru stabilitate și securitate. Respectarea drepturilor și protejarea civililor rămân priorități fundamentale.
3 Comentarii