Vineri 13 Decembrie

Mafia tutunului, lovită în plin. Poliția a pus mâna pe milioane de țigări ilegale


Peste 21 de milioane de ţigarete şi 6 tone de tutun de contrabandă au fost confiscate de poliţişti în primele nouă luni ale anului, anunţă Poliţia Română.

Astfel, conform unui comunicat al Poliţiei, peste 21.300.000 de ţigarete şi peste 6.800 de kilograme de tutun au fost descoperite de poliţişti, în primele 9 luni ale anului 2024, fiind aplicate 754 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.900.000 de lei.

În cadrul acţiunilor de combatere a contrabandei cu tutun şi produse din tutun, au fost efectuate cercetări în 1.195 de dosare aflate în instrumentare proprie şi în baza a 202 ordonanţe de delegare din partea unităţilor de parchet.

În cadrul acestor activităţi, au fost dispuse măsuri preventive faţă de 119 persoane, fiind dispusă măsura arestării preventive faţă de 29 de persoane, măsura arestului la domiciliu faţă de 18, măsura controlului judiciar faţă de 38 de persoane şi măsura reţinerii faţă de 34 de persoane.

Prejudiciul asigurat în cadrul acestor dosare penale este în valoare de 21.367.170 de lei. De asemenea, au fost aplicate 754 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.902.600 de lei. 

Comentarii Facebook