Ilie Bolojan, dictator? Ce a spus premierul României cu ideea asocierii sale cu un astfel de conducător: „Nu stă în picioare”
Premierul Ilie Bolojan a respins ferm, duminică seară, orice asociere a sa cu ideea de dictatură, subliniind că există o diferență clară între exercitarea autorității și comportamentul dictatorial.
Într-o intervenție la B1 TV, șeful Guvernului a declarat că se consideră un susținător al dialogului și al deciziilor luate prin consens, argumentând că acest lucru s-a reflectat în activitatea sa din cadrul ședințelor de guvern și al coaliției.
„Așa cum s-a văzut în toate discuțiile la care am participat, în ședințele de guvern, în cele de coaliție, mi-am susținut punctul de vedere întotdeauna, dar nu înseamnă că punctele mele au fost cele care au fost adoptate la final. Dacă nu aș fi un om al dialogului și al înțelegerii, nu ar fi fost deciziile luate prin consens. Deci, ideea asta de dictator nu stă în picioare, dar cred că un om care este pe o funcție publică, indiferent unde este, trebuie să aibă autoritatea și seriozitatea de a face lucrurile pentru că autoritatea este un instrument de lucru”, a spus Bolojan.
În același timp, el a insistat că această autoritate nu trebuie confundată cu dictatura, evidențiind diferența dintre fermitate și lipsa dialogului.
„Dacă o ai, poți să realizezi ceva. Dacă nu o ai, n-ai cum să împingi lucrurile. Dar una este să ai autoritate și alta este să fii un dictator', a afirmat Bolojan”, a mai spus premierul.
2 Comentarii