Ger năprasnic peste România! Autoritățile avertizează: evitați deplasările și echipați-vă mașinile de iarnă


Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a transmis, luni, o serie de recomandări pentru populație, în contextul avertizărilor de cod galben de ger, valabile în mai multe regiuni ale țării, și îi îndeamnă pe cetățeni să evite expunerea prelungită la frig și deplasările neesențiale.

Specialiștii INSP recomandă limitarea timpului petrecut în aer liber în zilele cu temperaturi foarte scăzute, purtarea de haine groase, încălțăminte adecvată, căciuli, mănuși și fulare, evitarea umezelii și protejarea mâinilor și picioarelor pentru prevenirea degerăturilor. De asemenea, populația este sfătuită să consume alimente bogate în proteine și grăsimi nesaturate, să evite alcoolul și să respecte regulile de igienă pentru prevenirea infecțiilor respiratorii.

La rândul său, Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) avertizează asupra riscurilor din trafic și recomandă echiparea corespunzătoare a autovehiculelor pentru sezonul rece, în special în cazul deplasărilor lungi, având în vedere caracterul imprevizibil al vremii. Autoritățile le cer șoferilor să verifice starea drumurilor, să evite deplasările neesențiale și să urmărească informările oficiale.7

Ger năprasnic peste România! Autoritățile avertizează: evitați deplasările și echipați-vă mașinile de iarnă

„Structurile Ministerului Afacerilor Interne monitorizează permanent situația din teren și sunt pregătite să intervină prompt pentru protejarea populației”, au transmis reprezentanții DSU.

Meteorologii anunță vreme deosebit de rece în toată țara până miercuri, cu temperaturi care pot coborî până la -20 de grade în Transilvania și în zonele montane. Ninsorile vor continua în mai multe regiuni, fiind așteptat un strat nou de zăpadă de până la 10 centimetri, iar în zona montană stratul va fi mai consistent. De marți seară, există risc de polei.

Pentru data de 12 ianuarie, în intervalul 10:00–20:00, este valabil un cod galben de temperaturi deosebit de scăzute în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și în zona de munte, unde se vor înregistra valori de -8…-6°C și izolat -10°C. Alte avertizări similare sunt în vigoare până pe 14 ianuarie, vizând cea mai mare parte a țării.


Comentarii Facebook