Dialogul halucinant al Alexandrei cu Dispeceratul 112. Care au fost ultimele ei cuvinte înainte să fie omorâtă


Adolescenta de 15 ani ucisă de Gheorghe Dincă la Caracal, Alexandra Măceşan, a sunat de trei ori la 112 pentru a-şi anunţa propria răpire.

Tânăra a sunat de trei ori la 112, lucru confirmat de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. De fiecare data i se face legătura cu Viorel Florescu, agent de Poliţie. Raportul MAI arată că acesta a avut o atitudine “refractară”, neimplicându-se în obţinerea de date pentru identificarea locaţiei.

Potrivit surselor citate de MEDIAFAX, convorbirile sunt de-a dreptul şocante. Agentul de Poliţie îi spune la un moment dat: “Nu mai ţine linia ocupată”.

A doua oară când sună, Alexandra este preluată de un alt operator STS, care o întreabă din nou cine ea, iar ea spune “Sunt fata răpită”.

Surse apropiate anchetei susţin că schimbul de replici este greu de relatat, cu întrebări deloc pregătite, care nu duceau niciunde şi care nu ajutau deloc victima. Mai mult, Alexandra nu este sfătuită cum să se comporte faţă de agresor sau ce să facă până la sosirea echipajelor.

Aceleaşi surse spun că agentul nu are deloc înţelegere faţă de victimă.

În schimb, VIorel Florescu susține că nu a avut o atitudine refractară.

N-am avut nicio clipă o atitudine refractară, cum îi zice acolo (raportul MAI, n.r.), pentru că mi-am dat seama din primele cuvinte ale ei şi plângea, suspina, deci nu aveam cum să nu reacţionez la treaba asta. Din contră, i-am spus de nenumărate ori să stea liniştită că ajunge un echipaj de poliţie acolo, la ea. (...) Am întrebat-o cum a ajuns acolo sau cum se află zona respectivă. Noi, de la dispecerat, nu cunoaştem zona Caracalului. (...) Nu cunoaştem cum ar zis ea: „Am trecut pe lângă un dig şi sunt în Bold, cam aşa ceva”. Nu ştiam ce e acela Bold, de aia îmi aduc aminte că am întrebat-o: „Bold e în judeţul Olt acolo, ce e?”. Şi atunci ea a zis: „Staţi puţin că am găsit eu o carte de vizită” şi mi-a citit de pe ea, numele, ce scria acolo”, s-a explicat luni seara Viorel Florescu, la România Tv.

Surse din cadrul anchetatorilor afirmă că o problemă majoră ridicată de acest caz este faptul că nu există nişte întrebări standard în astfel de situaţii pentru ca salvatorii să afle într-un timp scurt cât mai multe date de la cei care reuşesc să anunţe o răpire sau propria răpire, ca în cazul de la Caracal.

Alexandra a reuşit să găsească un telefon mobil în locul în care a fost sechestrată, după ce agresorul său a plecat la farmacie să cumpere o cremă pentru a-i trata rănile provocate la mâini, se arată în raportul MAI, obţinut de MEDIAFAX. Fata a relatat că este legată şi că a fost violată.

Surse apropiate anchetei au declarat că agresorul Gheorghe Dincă a găsit-o pe Alexandra vorbind la telefon în garajul în care era ţinută captivă. De altfel, şeful Poliţiei Române a confirmat că ultimele cuvinte la 112 ale Alexandrei au fost "Vine, vine!", apoi apelul s-a întrerupt.


Comentarii Facebook