Cea mai mare pensie specială din România a atins aproape 70.000 de lei pe lună. Doar o treime provine din contribuții

Cea mai mare pensie specială din România a ajuns la valoarea record de 69.343 de lei pe lună, echivalentul a circa 14.000 de euro, arată datele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP). Din această sumă impresionantă, doar 30% reprezintă partea contributivă (21.085 lei), restul de 70% fiind suportat direct din bugetul de stat.

Cea mai mare pensie specială din România a atins aproape 70.000 de lei pe lună


Situația readuce în prim-plan dezbaterea aprinsă privind inechitățile dintre pensiile speciale și cele obișnuite. În timp ce un pensionar obișnuit din România încasează, în medie, aproximativ 2.700 de lei pe lună, pensia medie de serviciu a magistraților se ridică la 25.356 de lei, adică de 10 ori mai mare decât salariul mediu net din țară și de 25 de ori mai mare decât o pensie obișnuită.

Un alt punct sensibil este vârsta de pensionare. În România, magistrații pot ieși la pensie chiar și la 47 de ani, în timp ce în alte state europene pragul este mult mai ridicat: 65 de ani în Austria sau Belgia, 67 în Germania și Franța, iar în Italia și Finlanda chiar 70 de ani. Diferența considerabilă accentuează presiunea asupra bugetului de stat și alimentează discuțiile despre necesitatea reformei.

Pe 24 septembrie, Curtea Constituțională a României (CCR) urmează să dezbată noua lege privind pensiile magistraților, parte din pachetul de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar. Proiectul adoptat de Guvern prevede creșterea treptată a vârstei de pensionare la 65 de ani, stabilirea unei vechimi minime de 35 de ani și plafonarea pensiei la 70% din venitul net din ultima lună de activitate.

Dacă CCR desființează reforma pensiilor speciale Guvernul Bolojan s-ar putea confrunta cu o mare criză


Premierul Ilie Bolojan a subliniat în Parlament că, deși pensiile magistraților vor fi reduse prin această reformă, ele vor rămâne la un nivel considerabil, „suficient pentru a garanta independența și respectul profesiei”.

Reforma a stârnit reacții puternice pe scena politică. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a avertizat că, dacă legea nu va trece testul constituțional, „legitimitatea Guvernului dispare”. La rândul său, Dominic Fritz (USR) a declarat că o eventuală respingere a legii ar crea „o criză majoră de încredere în capacitatea Executivului de a lua decizii conforme Constituției”.


Comentarii Facebook