Caz șocant! Un bebeluș de doar 3 luni și un copil de 1 an au fost victime ale unor abuzuri comise de părinții lor. Imaginile au fost distribuite online
Un caz de o gravitate tulburătoare a fost prezentat vineri în fața Tribunalului Brăila, unde un cuplu de concubini din Galați a fost arestat preventiv, fiind acuzat de abuz sexual asupra propriilor copii, un bebeluș de 3 luni și o fetiță de 1 an și 7 luni. Procurorii DIICOT îi cercetează pe cei doi pentru viol și pornografie infantilă, iar femeia este acuzată de complicitate.
Deși bărbatul nu figurează ca tată în actele copiilor, anchetatorii suspectează că el ar fi tatăl biologic. Conform surselor judiciare, cei doi filmau abuzurile, iar la un moment dat au încercat să le transmită live pe TikTok. Platforma a detectat conținutul și a sesizat imediat autoritățile din România, declanșând intervenția instituțiilor de protecție.
Caz șocant! Un bebeluș de doar 3 luni și un copil de 1 an au fost victime ale unor abuzuri comise chiar de părinții lor. Imaginile au fost distribuite online
Cei doi copii au fost preluați de Protecția Copilului și se află acum în siguranță. Din cauza lipsei de personal la DIICOT Galați, dosarul a fost transferat la Biroul Teritorial Brăila. Judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a cuplului, însă ambii inculpați au contestat decizia.
„In urma percheziției efectuate în locuința comună a acestora, situată pe raza județului Galați, au fost identificate și ridicate dispozitive de stocare a datelor. De asemenea, cele două victime minore au fost plasate în regim de urgență la un asistent maternal profesionist”, au transmis cei de la DIICOT.
Ancheta continuă pentru a stabili în detaliu împrejurările în care au avut loc faptele și pentru a documenta probele strânse până acum.
2 Comentarii