Marti 19 Februarie

Academia Romana schimba DEX -ul: Cuvintele tigan si jidan au un caracter peiorativ si nu sunt recomandate


La cererea mai multor organizatii, Academia Romania a fost de acord ca in noul DEX sa fie schimbata definitia cuvintelor "tigan" si "jidan", urmand sa se specifice ca au un caracter peiorativ.

Modificarile vor fi operate in urmatorul tiraj al Dictionarului Explicativ al Limbii Romane (DEX), a anuntat Marius Sala, vicepresedinte al Academiei Romane si director al Institutul de Lingvistica "Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti".

Agentia de Dezvoltare Comunitara "Impreuna" a solicitat intr-o scrisoare Academiei Romane sa respecte recomandarea facuta de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) si sa rectifice definitia cuvantului "tigan" din Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, editia a II-a din 2009.

"Va solicitam sa luati masuri pentru a rectifica imediat definitia cuvantului 'tigan', dupa cum urmeaza: sa consemnati caracterul peiorativ al cuvantului 'tigan' atunci cand acesta din urma este folosit pentru a denumi o persoana care apartine minoritatii rome si sa specificati ca folosirea acestui cuvant nu este recomandata deoarece este considerat ofensator (discrimineaza impotriva minoritatii rome), sa consemnati caracterul peiorativ sau depreciativ pentru epitetul de la punctul 3 din definitia cuvantului 'tigan', care in prezent apare: 'Epitet dat unei persoane cu apucaturi rele', sa definiti minoritatea nationala in dreptul cuvantului 'rom', care va deveni astfel termenul de referinta (termenul principal) in locul cuvantului 'tigan'", precizeaza reprezentantii organizatiei in scrisoarea deschisa.

In 8 august, Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului din Romania (MCA Romania) a solicitat Academiei Romane sa schimbe definitia cuvantului "jidan", pe motiv ca este insultator si jignitor la adresa evreilor.

In DEX, editia din 1998, termenul "jidan" era definit ca: "un cuvant popular si peiorativ", dar in cea din 2009 s-au facut unele modificari, precizandu-se ca termenul poate fi folosit in loc de cuvantul "evreu".

Comentarii Facebook