Trump, la ONU: Nu e altă opţiune decât să distrugem total Coreea de Nord

 

Președintele american Donald Trump a declarat marți, într-un discurs rostit la Adunarea Generală a ONU, că armata Statelor Unite ”va deveni în curând mai puternică decât oricând”.

 

Statele Unite ale Americii au o putere şi o răbdare fenomenale, dar dacă sunt forţate să se apere pe sine sau pe aliaţi, nu vom avea altă opţiune decât să distrugem complet Coreea de Nord”, a spus Trump. ”Omul rachetă” e într-o misiune sinucigaşă pentru el şi pentru regimul său”, a mai spus preşedintele SUA, făcând referire la liderul Coreei de Nord. 

 

Donald Trump le-a cerut statelor membre ONU să crească presiunea asupra Coreii de Nord pentru a renunța la programul său de arme nucleare, scrie Agerpres. 

 

Președintele SUA a mai spus, în discursul rostit la scurt timp după sosirea sa la sediul ONU din New York, că lumea se confruntă cu amenințări nimicitoare din partea unor paria ca Iranul și Coreea de Nord, dar și a ”teroriștilor și extremiștilor”.

 

Regimurile paria nu numai că sprijină teroriștii, însă amenință alte națiuni și popoarele lor cu cea mai distrugătoare armă cunoscută de umanitate”, a spus Trump, referindu-se la arma nucleară.

 

Cu toate acestea, Trump a declarat că Statele Unite nu caută să-și impună voința asupra altor state și va respecta suveranitatea acestora.

Comentarii Facebook