Miercuri 24 Aprilie

Purtător de cuvânt BOR: ”Sunteți invidioși că nu apucați o tură cu Merțanele popilor”

 

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului a ripostat pe Facebook, după ce internauții au comentat surprinși ce ”Merțane” au preoții Bisericii Ortodoxe Române.

 

Pentru cei care comentează că Merțanele popilor..etc. V-ați întrebat vreodată de ce oamenii serioși nu discută despre mașinile astea? Simplu...sunt mașini puse la dispoziție de SPP. Așa că nu-s mașinile popilor ci ale STATULUI. Știu, sunteți invidioși că nu apucați și voi o tură cu ele. Pe surse... sunt blindate”, a scris Eugen Tănăsescu pe Facebook, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.

 

Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei, explicase mai devreme pentru Hotnews că mașina folosită de Bartolomeu, invitat la sfințirea Catedralei, era oferită de SPP.

 

Patriarhul Ecumenic avea și rang de șef de stat și a avut însoțitor de la SPP care a oferit mașini de protocol. E o mașină a SPP, nu a Patriarhului care, pentru cei interesați, are o dubiță Volkswagen”, a declarat Bănescu. El a precizat că Patriarhul Daniel a fost nevoit să folosească mașina respectivă pentru a-l însoți pe Patriarhul Ecumenic.

 

Este o rușine pentru care care răspândesc știri neverificate”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Comentarii Facebook