Orașul cu cei mai mulți miliardari din lume. Vezi unde locuiesc bogătașii planetei



Un studiu realizat recent de publicația Sunday Times arată că Moscova a fost devansată cu mult în topul orașelor cu cei mai mulți locuitori miliardari.

Potrivit studiului, Londra a devenit orașul cu cel mai mare număr de miliardari în comparaţie cu orice alt oraş al lumii, iar Marea Britanie are cea mai importantă densitate de miliardari pe locuitor de pe mapamond, potrivit datelor publicate sâmbătă, potrivit Agerpres.

În Londra locuiesc 72 dintre cei 104 miliardari în lire sterline din ţară, cu mult în faţa Moscovei (locul 2 cu 48).

Următoarele poziții sunt ocupate de către New York (43), San Francisco (42), Los Angeles (38) şi Hong Kong (34).

Cei 104 miliardari care trăiesc în Marea Britanie au o avere totală de 301,13 miliarde de lire (368,75 miliarde de euro). Numărul miliardarilor britanici a crescut cu mult față de anul trecut, când erau 88, cu un patrimoniu de 245,66 miliarde de lire (300,8 miliarde de euro).

Comentarii Facebook