Oficial UDMR: E nevoie de un pact nou între români și maghiari



Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, consideră că este nevoie de un "pact nou” între români şi maghiari, pentru că din neînţelegeri şi în urma "ignoranţei şi a cinismului" la adresa minorităţii au de câştigat alţii, care nu au interesul ca cele două etnii să trăiască bine.

"În contextul geopolitic actual, dacă nu există o înţelegere între români şi maghiari, din această neînţelegere vor câştiga alţii. Dacă noi ne certăm, vor câştiga alţii, care nu au interesul nici ca românii să trăiască bine, nici ca maghiarii să trăiască bine”, a spus Antal, potrivit Mediafax.

Oficialul UDMR a mai precizat că nimeni nu are de câştigat dacă va continua "ignoranţa şi cinismul” majorităţii faţă de comunitatea maghiară.

"Dacă nu suntem suficient de inteligenţi, dacă în continuare va exista această aroganţă a majorităţii faţă de minoritate, dacă va continua această ignoranţă şi acest cinism a majorităţii faţă de comunitatea maghiară, nu va câştiga nici România, nici românii, nici maghiarii, ci alţii, pe care nu vreau să-i numesc", a afirmat Antal Arpad.

Comentarii Facebook