Luni 24 Ianuarie

Inventatorul danez a recunoscut că a tranșat-o pe jurnalista Kim Wall

 

Inventatorul danez Peter Madsen a recunoscut că a tranşat corpul jurnalistei suedeze Kim Wall, dar are și o versiune nouă asupra celor întâmplate pe submarin.

 

Madsen și-a schimbat declarația, dar continuă să spună că Wall a murit într-un accident, în timp ce se afla la bordul submarinului său. În interogatoriul iniţial, Peter Madsen, principalul suspect în cazul crimei, a negat faptul că ar fi tranşat-o pe tânără şi a spus că a murit într-un accident, atunci când o trapă a căzut peste ea, conform The Guardian, citat de Mediafax.

 

Acum, însă, bărbatul spune că jurnalista a murit intoxicată cu monoxid de carbon, în interiorul submarinului, atunci când el se afla pe punte. ”Ulterior, Madsen a recunoscut că a tranşat-o şi i-a răspândit membrele în diferite zone ale Golfului Koge”, în apropiere de Copenhaga. 

 

Wall a mers ăn 11 august pe submarinul lui Madsen pentru a face un interviu și nu s-a mai întors acasă. Corpul decapitat a fost găsit plutind în Golful Koge pe 21 august, iar capul, picioarele şi hainele au fost recuperate în pungi de plastic, pe 7 octombrie, scrie Gândul.

 

De la jumătatea lunii august, de când se află în arest, şi până acum, Madsen şi-a schimbat versiunea de mai multe ori. După ce şi-a scufundat în mod intenţionat submarinul, acesta a fost salvat de la înec şi le-a spus autorităţilor că a lăsat-o pe Wall la mal, după interviul pe care i l-a luat. Pe 5 septembrie, acesta a avut de spus o altă poveste, arătând că femeia a murit, de fapt, la bordul navei sale, după ce o trapă a lovit-o direct în cap, spunând şi că i-a aruncat corpul intact peste bord, după ce s-a panicat. 

Comentarii Facebook