Emil Boc, socat de incidentul in care un angajat al TVR s-a aruncat de la balcon in Parlament

Premierul Emil Boc a declarat astazi la TVR ca unul dintre cele mai grele momente pe care le-a trait anul acesta a fost cel din data de 23 decembrie, cand Adrian Sobaru, angajat al TVR, s-a aruncat de la balcon in Parlament in sedinta de plen. Incidentul care a facut inconjurul lumii s-a petrecut dupa cateva secunde dupa ce premierul isi incepuse discursul. 

 

"Eu cred că fiecare român a avut greutăţi anul acesta, cu atât mai mult primul-ministru a avut greutăţi şi zile grele şi zile dificile, dar când eşti într-o asemenea poziţie, nu ai cum să te întorci. Poate cel mai greu moment a fost de departe acesta din Parlament de la sfârşitul anului, un moment care m-a şocat şi pe mine, stâncă să fi fost nu putea să nu te afecteze un asemenea moment, dar pentru mine cel mai important e să ştiu că viaţa omului a fost salvată şi asta a fost preocuparea şi gândul din secunda doi când s-a întâmplat. (...) "Doar după ce am aflat că situaţia se stabilizează şi că nu există afecţiuni vitale şi probleme să-şi piardă viaţa atunci am putut finaliza procedurile, pentru că altfel ar fi fost un moment emoţional şi delicat din toate punctele de vedere", a declarat premierul.

 

In 23 decembrie, in timpul sedintei de plen din Parlament in care se discuta motiunea de cenzura, Adrian Sobaru, angajat al TVR, s-a aruncat de la balcon, imediat dupa ce premierul a luat cuvantul. Din fericire viata nu i-a fost pusa in pericol si va fi operat in aceasta saptamana la nivelul fetei. El are mai multe fracturi ale oaselor.

Comentarii Facebook