Sambata 28 Ianuarie

DNA a descins la sediul URSUS din Bucuresti si cauta probe impotriva lui Dan Diaconescu, acuzat ca a primit bani pentru a opri o noua ancheta


Procurorii DNA au descins la sediul SC Ursus Breweries SA, din Calea Victoriei, pentru a cauta probe intr-un dosar in care Dan Diaconescu este cercetat pentru ca a oprit o ancheta privind berea Redds, in schimbul unor avantaje financiare.

 

Perchezitia a fost avizata de magistratii de la Judecatoria Sectorului 1, iar alaturi de Dan Diaconescu au mai fost pusi sub invinuire si Diana Voiculescu, Silviu Cezar Alupei si Doru Andrei Costin Iuga.

In minuta se precizeaza ca judecatorii au admis efectuarea unei "perchezitii domiciliare la sediul SC Ursus Breweries SA, parte a grupului industrial SAB Miller, din Bucuresti, situat in Calea Victoriei nr. 145 - etajele 4 si 5 (asa cum apare in actele societatii), respectiv etajele 5 si 6 (asa cum apare inscriptionat in cladirea ?Victoria Center?), sector 1, Bucuresti si la punctul de lucru al SC Ursus Breweries SA, situat in str. stirbei Voda nr. 26 - 28, et. 7 si 8, sector 1, Bucuresti".

 

Procurorii DNA sustin ca Silviu Alupei, angajat al lui Dan Diaconescu. a realizat in 2009 o ancheta jurnalistica prin care se arata ca berea Redds produsa de Ursus contine compusi daunatori organismului, iar oficialii companiei au decis sa retraga produsul de pe piata, timp de un an.


Anchetatorii cred ca in realitate ancheta a mascat un santaj la adresa companiei Ursus. Procurorii DNA cauta la sediul producatorului de bere documente care sa certifice existenta unor campanii de sponsorizare sau a unor plati facute catre firmele lui Dan Diaconescu.

Comentarii Facebook