Celebrul bucătar Jamie Oliver are datorii de aproape 72 milioane de lire sterline



Celebrul bucătar britanic Jamie Oliver a acumulat datorii de 71,5 milioane de lire sterline (80,7 milioane de euro), din care 2,2 milioane de lire sterline sunt salarii restante pentru angajaţii din restaurantele sale, conform dailymail.co.uk.

Potrivit publicaţiei britanice, vedeta TV Jamie Oliver, în vârstă de 42 de ani, a încercat să negocieze chirii mai mici pentru restaurantele sale cu proprietarii clădirilor în care se află acestea, în efortul de a evita prăbuşirea imperiului său culinar, după ce şi anul trecut a raportat pierderi de 10 milioane de lire sterline, scrie Mediafax.

Conform unor documente depuse în instanţă, compania are împrumuturi la bănci care se ridică la 30,2 milioane de lire sterline, iar alte 41,3 milioane de lire sterline sunt datorate unor proprietari de clădiri, unde se află localurile sale, şi unor furnizori.

Oliver deţine un lanţ de restaurante care include 25 de localuri în Marea Britanie şi 28 în alte ţări. Însă compania a anunţat, vineri, că va începe un plan de restructurare care include şi închiderea a 12 restaurante britanice, printre care cele din Bristol, Harrogate şi Kingston. Planul, sprijinit de 95% dintre creditori, impune şi concedierea a 450 de persoane.

Britanicul şi soţia sa, Jools Oliver, au o avere estimată la 150 de milioane de lire sterline, iar documentele depuse în instanţă arată că bunurile personale ale lui Oliver nu sunt în pericol, chiar dacă reţeaua de restaurante ar intra în faliment.

Comentarii Facebook