Amenzi de 5 ori mai mari pentru cei care parchează pe locurile persoanelor cu handicap

 

Amenda pentru cei care parchează pe locurile persoanelor cu handicap au crescut de 5 ori. 

 

Amenzile cresc din această lună de la 200 de lei, la 1000 de lei.

 

Potrivit celor mai recente modificări aduse Legii 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, amenzile pentru parcarea neregulamentară pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități au crescut semnificativ.

 

Dacă până acum amenzile se situau între 200 şi 1.000 de lei, OUG 69/2018 stabileşte că ”parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv”.

 

Aşadar, amenda minimă a crescut de cinci ori, iar cea maximă s-a dublat. Ceea ce ar trebui măcar să le dea de gândit şoferilor dacă nu chiar să îi sperie, scrie aradon.ro. Desigur, ne referim la acei şoferi care parchează cu tupeu, fără nicio reţinere, pe locurile destinate persoanelor cu dizabilităţi.

 

Potrivit normelor legale, aproximativ 4% din numărul total al locurilor de parcare sunt rezervate pentru parcarea gratuită a mijloacelor de transport pentru persoane cu handicap.

Comentarii Facebook