Vineri 27 Ianuarie

A fost inventat alcoolul LA PLIC. Vezi când va apărea pe piață



Băuturile alcoolice vin în diferite sortimente, însă un nou produs dorește să revoluționeze modul în care acestea sunt consumate.

Palcohol este ideea unui american, Mark Philips, care și-a dorit o metodă mult mai simplă pentru a transporta alcoolul, fără a fi nevoit să cari recipiente în plus.

Philips, un împătimit al drumețiilor și al sporturilor practicate în natură, a dorit să poată consuma o băutură alcoolică cupă câteva ore de activitate fizică, însă nu voia să care mai mult decât o sticlă cu apă. Astfel a luat ființă Palcohol, o pudră de alcool ce poate fi transportat foarte ușor, într-un plic, ce poate fi introdus în buzunar.

Americanul a colaborat cu oameni de știință de top din domeniu, iar după câțiva ani de cercetări și experimente au realizat alcoolul pudră.

Palcohol se transformă foarte ușor într-un cocktail dacă îl torni peste un pahar cu apă.

Produsul va fi vândut în șase versiuni: Vodka, Rom, Cosmopolitan, Mojito, Powderita și Lemon Drop, iar cantitatea de alcool din plic va fi echivalentă cu un shot din respectiva băutură alcoolică.

Palcohol va fi comercializat din toamnă și va fi disponibil atât în Statele Unite, cât și în străinătate.

Comentarii Facebook