Vești bune pentru elevii Colegiului Național „George Coșbuc” din Cluj-Napoca. Ce se va întâmpla cu sala de sport, aflată în renovare de multă vreme
Elevii Colegiului Național „George Coșbuc” din Cluj-Napoca ar putea avea din nou acces la sala de sport a unității de învățământ, închisă încă din anul 2018 din motive de siguranță. Potrivit datelor oficiale prezentate de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, lucrările de consolidare ale clădirii sunt programate să fie finalizate în luna martie 2026, iar stadiul actual al proiectului este de aproximativ 95%.
Nu mai este mult până la finalizarea lucrărilor la sala de sport a Colegiului Național „George Coșbuc”
Informațiile apar în situația actualizată a proiectelor municipale, unde investiția intitulată „Consolidarea sălii de sport din incinta Colegiului Național George Coșbuc” figurează cu termen de finalizare martie 2026. Conform graficului de execuție, lucrările se află în faza finală, urmând ca în perioada următoare să fie realizate ultimele intervenții și procedurile de recepție.
Lucrările au început oficial în data de 9 mai 2024, însă evoluția acestora a fost mai lentă decât se estimase inițial. În documentele prezentate de administrația locală sunt menționate mai multe cauze care au dus la prelungirea duratei de execuție. Printre acestea se numără întreruperile provocate de perioadele cu temperaturi scăzute, când anumite operațiuni nu au putut fi realizate, dar și apariția unor lucrări neprevăzute descoperite pe parcursul intervențiilor. De asemenea, au fost necesare intervenții suplimentare pentru creșterea gradului de siguranță a clădirii.
Investiția este finanțată integral din bugetul local, valoarea totală ridicându-se la 10,4 milioane de lei, echivalentul a peste două milioane de euro. Situația este cu atât mai paradoxală cu cât sala de sport a fost construită în anul 2014 cu o investiție de aproximativ 400.000 de euro, iar costurile actuale de consolidare le depășesc de peste cinci ori pe cele inițiale.
Sala de sport a fost realizată de firma Conimet Impex S.R.L., printr-o investiție de 2,1 milioane de lei
Sala a fost realizată de firma Conimet Impex S.R.L., printr-o investiție de 2,1 milioane de lei, și a fost inaugurată în același an. În 2018, conducerea Colegiul Național George Coșbuc a semnalat deformarea unei grinzi din structura acoperișului, situație care a impus închiderea imediată a clădirii pentru a elimina orice risc pentru elevi și cadrele didactice. De atunci, orele de educație fizică s-au desfășurat în spații alternative, în alte săli sau baze sportive din oraș.
Cu un grad de realizare raportat de 95%, sala de sport se află acum în ultima etapă a execuției. Dacă termenul prevăzut în graficul oficial va fi respectat, elevii ar putea reveni în sală în primăvara acestui an, după finalizarea lucrărilor și recepția acestora. Reabilitarea și redeschiderea sălii sunt așteptate nu doar de elevi, ci și de profesori și părinți, care consideră că o infrastructură sportivă sigură este esențială pentru desfășurarea normală a activităților școlare.
0 Comentarii