Studenții UTCN au impresionat Europa la o competiție uriașă din Letonia! O echipă coordonată de un clujean a câștigat marele premiu de 1.000 de euro

Performanță remarcabilă pentru studenții de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca! O grupă de tineri din cadrul UTCN a reprezentat universitatea la un program internațional desfășurat în Riga, Letonia, iar rezultatele au fost spectaculoase. După zile intense de muncă, provocări tehnice și competiție cu participanți din mai multe țări, echipa coordonată de studentul clujean Alex Szoke a reușit să câștige marele premiu în valoare de 1.000 de euro.

Programul Erasmus+ BIP, intitulat „BIO-MECHANICAL CYBER-SYSTEMS FOR SUSTAINABLE PROSTHETICS AND EXOSKELETON SOLUTIONS”, a fost organizat de Riga Technical University, partener al alianței universitare EUT+, și a reunit studenți din mai multe domenii tehnice și medicale.

Provocări reale și soluții inovatoare create de studenți

Participanții au fost provocați să identifice probleme reale și să găsească soluții moderne prin dezvoltarea unor prototipuri funcționale. Studenții au lucrat în echipe mixte și au fost nevoiți să îmbine creativitatea, ingineria și tehnologia.

Tema principală a programului a fost dezvoltarea unor soluții sustenabile pentru proteze și exoschelete biomecanice, domenii considerate extrem de importante pentru viitorul medicinei și al tehnologiei.

UTCN, reprezentată de studenți din mai multe specializări

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a fost reprezentată de:

  • Alex Szoke,
  • Borz Otniel,
  • Denis Galață,
  • Eduard Gosler,
  • Daria Giurgiulescu,
  • Andrei Maxim,
  • Augusta Oros.

Studenții provin din mai multe facultăți și specializări, printre care ARMM, Inginerie Medicală și TCM, ceea ce a contribuit la realizarea unor proiecte complexe și inovatoare.

Marele premiu a ajuns la o echipă coordonată de un student UTCN

Momentul de vârf al competiției a fost finala de prototipare, unde echipele și-au prezentat soluțiile dezvoltate pe parcursul programului.

Echipa coordonată de studentul UTCN Alex Szoke a impresionat juriul și a câștigat marele premiu, în valoare de 1.000 de euro. Reușita a fost apreciată atât pentru nivelul tehnic al proiectului, cât și pentru modul în care echipa a colaborat și a reușit să transforme ideile în soluții concrete.

Comentarii Facebook