S-a terminat vacanța de Paște! Elevii revin în bănci! Start pentru ultima etapă a anului școlar
Elevii din întreaga țară revin miercuri la cursuri, după vacanța de Paște, reluând activitatea școlară în baza calendarului stabilit de Ministerul Educației și Cercetării.
Potrivit programului oficial, aceștia vor continua cursurile fără alte întreruperi majore până la vacanța de vară, programată să înceapă pe 20 iunie.
Există însă diferențe în funcție de nivelul de studiu. Pentru elevii din clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și cei de la frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni și se va încheia mai devreme, pe 5 iunie.
S-a terminat vacanța de Paște! Elevii revin în bănci! Start pentru ultima etapă a anului școlar
Elevii de clasa a VIII-a vor finaliza cursurile pe 12 iunie, după un an școlar de 35 de săptămâni, în timp ce pentru liceul tehnologic și învățământul profesional durata este mai mare, de 37 de săptămâni, aceștia urmând să intre în vacanță pe 26 iunie.
Revenirea la școală marchează astfel ultima etapă a anului școlar, una decisivă mai ales pentru elevii care se pregătesc de examenele naționale.
0 Comentarii