VIDEO. Ea este angajata anului la Cluj! Karina, o casieră din Florești, a impresionat mii de clujeni cu atitudinea ei: „Rază de soare”,„Îți luminează ziua”

Este angajata anului la Cluj! Karina Veber este o tânără din Florești care a emoționat sute de oameni: „Ești minunată”, „Rază de soare”, „Îți luminează ziua”.Un simplu mesaj de apreciere postat online s-a transformat într-un val uriaș de simpatie pentru tânăra despre care clienții Pepco din Florești spun că este „o fată de colecție”.

Un mesaj simplu, postat spontan de un clujean pe rețelele sociale, s-a transformat în doar câteva ore într-un adevărat val de apreciere pentru o tânără din Florești, despre care zeci și zeci de oameni spun același lucru: este una dintre cele mai calde, amabile și luminoase prezențe pe care le-au întâlnit vreodată într-un magazin.

Totul a pornit de la o postare emoționantă dedicată „domnișoarei de la Pepco de pe Eroilor”, din Florești, o casieriță pe care clienții spun că au ajuns să o recunoască imediat după zâmbet, voce și felul în care îi întâmpină pe toți.

Mesajul inițial, care a stârnit reacții în lanț, suna astfel:

„Pentru domnișoara de la Pepco de pe Eroilor (caserița) – scumpa mea, cum poți fi așa de cumsecade, drăguță, atât de bună la suflet, un om extraordinar, o fată minunată? Cred că tot Floreștiul (și nu numai) te apreciază 100%. Mai rar așa oameni ca tine!! Să îți dea Dumnezeu sănătate să îți menții zâmbetul pe buze și sufletul curat. Ești foarte apreciată și iubită. Tot respectul. Dacă citești cumva acest mesaj... să știi că te iubim mult! Mulțumim că ești așa cum ești! Pepco merge așa bine de când ești tu acolo... aduci bucurie și prin asta și vânzări.”

În scurt timp, sute de reacții au început să curgă, iar oamenii au confirmat, unul după altul, că știu exact despre cine este vorba, chiar dacă inițial nu i-a fost menționat numele. La scurt timp, tânăra a fost identificată în comentarii: Karina Veber, angajată la Pepco de pe strada Eroilor din Florești.

VIDEO. Răspunsul Karinei, după valul uriaș de simpatie: „Sunt copleșită!”

După ce postarea a devenit virală în comunitatea locală și comentariile au început să se adune într-un ritm impresionant, Karina Veber a intervenit și ea în discuție, vizibil emoționată de valul de apreciere primit din partea clienților.

Mesajul ei a fost unul simplu, sincer și extrem de emoționant:

„Nu cred că pot să exprim în cuvinte ce simt acum! Sunt copleșită! Vă mulțumesc și vă iubesc!
Mă bucur din suflet că ceea ce îmi doresc eu se întâmplă, și anume să pun un zâmbet pe față, să creez o stare de bine, să aduc fericire și bunătate!
Mă înclin!”

Răspunsul ei a adus și mai multe reacții. Oamenii au continuat să îi lase mesaje de felicitare și încurajare, spunând că exact această modestie, sinceritate și bunătate o fac atât de iubită.

Comentariile au curs ore întregi: „Îi spun mereu Zâmbet”

Poate cel mai spectaculos lucru din toată această poveste este că zeci de oameni au recunoscut-o imediat, chiar și fără să-i fie menționat numele.

Un comentariu care a atras imediat atenția spunea:
„Nu știu cum o cheamă dar eu îi spun mereu Zâmbet. Mai rar un om care să zâmbească atât de frumos, mereu. O ador pe această fetiță... e minunată.”

Un alt internaut a remarcat cât de rar este un astfel de moment în online:
„Totuși despre cine este vorba??, mai rar așa ceva, mă refer să vorbească toată lumea frumos și decent la adresa unei persoane.”

Foarte mulți au spus că, prima dată când au întâlnit-o, au crezut că pur și simplu are o zi bună. Apoi au realizat că aceasta este, de fapt, starea ei obișnuită.

Două comentarii aproape identice au surprins perfect acest lucru:
„Confirm! Absolut fascinantă firea ei. Prima oară când am văzut-o am crezut că are o zi bună, dar este mereu așa. Absolut minunat!”
și
„Confirm! fascinanta firea ei, când am văzut-o am crezut că are o zi bună, dar este mereu așa. Absolut minunat!”

„Mi-a schimbat starea de spirit”, „Am plecat alt om din Pepco”

Mai multe comentarii au descris exact același lucru: interacțiunea cu Karina nu este una banală, de câteva secunde la casă, ci una care le schimbă oamenilor starea.

Un mesaj emoționant suna astfel:
„Suntem îngropați în grijile zilnice și înconjurați de oameni posomorâți, dar această domnișoară mi-a schimbat starea de spirit în acea zi prin zâmbet, căldură, amabilitate și generozitate. Ce bine ar fi dacă mai mulți am putea fi ca și ea.”

O altă persoană a povestit:
„Într-o zi mai grea de a mea, am întrat în magazin și plimbandu-mă printre rafturi am auzit o fată care era la casă, blonduță, tânără și plină de viață, doar vocea ei și cum se adresa clienților mi-a schimbat starea în bine. (...) Când am ajuns la casă un zâmbet și o seninătate, vai am plecat alt om din Pepco.”

„Îmi este mai mare dragul să merg la Pepco când este ea pe tură”

Pentru unii clienți, prezența ei a devenit deja un motiv în plus să revină în magazin.

Un comentariu spune clar:
„Îmi este mai mare dragul să merg la Pepco când este ea pe tură. Nu doar că este super faină dar îți și transmite starea ei grozavă.”

Altul completează:
„Mi-a apărut direct în minte imaginea ei. Chiar este extrem de amabilă și drăguță. Merită toate aprecierile!”

Iar o altă reacție rezumă perfect impresia generală:
„Mereu cu zâmbetul pe buze. Luminează și ziua mea când trec pe acolo și este ea la casă.”

Clienții spun că are răbdare, că ajută și că își face meseria cu suflet

Dincolo de zâmbet, oamenii au ținut să spună că Karina este și extrem de implicată, atentă și răbdătoare.

Un mesaj povestește cum tânăra a făcut eforturi reale pentru a ajuta un client să găsească un produs:
„Eu căutam ceva luminițe specifice, le-a căutat în tot magazinul, a vorbit cu colegele, s-a dus în magazie și a sunat și la alte magazine să mă ajute să găsesc produsul. Chiar dacă nu am găsit luminița, nu am plecat supărată pentru că și-a dat tot interesul și a fost foarte plăcută interacțiunea.”

Un alt comentariu a impresionat prin sinceritate:
„Da, e foarte drăguță domnișoara. Odată a ieșit copilul meu cel mic cu o mașinuță și numai la mașină am observat, ne-am întors să plătim și cu un zâmbet larg mi-a spus că probabil alții nu veneau înapoi.”

„Rază de soare”, „Înger”, „Fată de colecție”

Printre cele mai frumoase descrieri lăsate în comentarii s-au numărat unele care spun totul în doar câteva cuvinte.

Unii au scris simplu: „Rază de soare!”
Alții au spus: „Pare un înger!”
Iar un alt mesaj a numit-o: „o fată de colecție!”

La fel de sugestive au fost și alte reacții:

  • „O fată de nota 10”
  • „Este extraordinară!”
  • „Deosebită, amabilă și bun profesionist!”
  • „E o scumpă, atât de caldă și de plină de bunătate.”
  • „Mereu amabilă și cu zâmbetul pe buze.”
  • „Orice zi proastă ai avea, îți pune un zâmbet pe față.”

Mulți spun că merită apreciată și de angajator

Foarte mulți dintre cei care au comentat au spus deschis că o astfel de angajată merită remarcată și apreciată și de companie.

Un comentariu a spus direct:
„Domnișoara se numește Karina Veber și lucrează în comuna Florești. Merită recompensată!!”

Alt mesaj a punctat foarte clar:
„Aveți un astfel de angajat. Zâmbește tuturor, ajută pe fiecare și face locul acesta mai bun. Sper doar ca zâmbetele ei constante și munca ei să se reflecte, la finalul lunii, și în salariul ei.”

Iar o altă persoană a mers și mai departe:
„Această domnișoară ar merita să fie store manager, cel puțin!”

O poveste rară într-un online plin de critici

Poate tocmai de aceea această întâmplare a impresionat atât de mult: pentru că, de data aceasta, rețelele sociale nu au fost locul unei reclamații, ci spațiul în care o comunitate întreagă s-a strâns spontan ca să spună ceva frumos despre un om care își face meseria cu suflet.

Fără să știe că va ajunge subiect de postare, fără să ceară atenție și fără să urmărească vreun gest spectaculos, o tânără de la casa unui magazin Pepco din Florești a reușit ceea ce puțini reușesc: să lase în urma ei o stare de bine, repetată, recunoscută și confirmată de zeci de oameni.

Iar poate cel mai frumos rezumat al întregii povești rămâne chiar răspunsul ei:
„Mă bucur din suflet că ceea ce îmi doresc eu se întâmplă, și anume să pun un zâmbet pe față, să creez o stare de bine, să aduc fericire și bunătate!”

Acesta NU este un material publicitar. Comentariile sunt reale și au pornit spontan de la postarea unui clujean.

Comentarii Facebook