Joi 28 Octombrie

Vești bune despre continuarea Autostrăzii Transilvania spre Borș. Care sunt etapele fiecărui tronson


Tronsoanele din Autostrada Transilvania de la Cluj spre Borș sunt în diverse stadii ale licitațiilor. Efectiv se lucrează numai pe Nădășelu - Poarta Sălajului. 

Pe tronsonul Nădășelu - Poarta Sălajului se și lucrează. E primul dintre proiectele din PNRR pe autostrăzi, pe care se și lucrează. Vom intra în anul următor cu A7 și cu A1, în lucru. Mă bucură să văd desfășurarea de forțe de aici. E un lot complicat, un lot pe care sunt 12 milioane de metri cubi de săpătură, un lot cu foarte multe viaducte și dealuri ale Transilvaniei. Autostrada Transilvania a fost începută în 2005 și apoi abandonată. Acestea sunt lucrări pe proiectul inițial, reluate, cu alți constructori.

După Poarta Sălajului avem un lot foarte complicat de 40 de km, până la Nușfalău, incluzând un tunel de 3 km prin masivul Meseș. Este o licitație în două etape. În 22 iunie se vor depune documentele celor selectați pe lista scurtă, iar în luna iulie vom anunța lista scurtă de constructori, șase constructori care vor depune ofertele. 

Mai departe de la Suplacu de Barcău la Nușfalău este un contract semnat cu o firmă din Turcia, unde în aproximativ două săptămâni vom emite autorizația de construire și vom începe lucrările. 

De la Suplacu de Barcău la Chiribiș, care include acel mare viaduct de la Suplacu de Barcău, sunt în evaluare ofertele, iar săptămâna viitoare se finalizează raportul tehnic de oferte și se deschide etapa financiară.

Pe lotul de la Chiribiș la Biharia este semnat un contract cu o firmă românească. Acolo există o discuție încă pe proiectul tehnic. Firma a făcut investigații în teren și au reieșit niște soluții mai complicate de stabilizare a terenului. Sunt încă în discuții și luna viitoare vor discuta despre opțiunile de continuare”, a declarat, la Cluj, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

Comentarii Facebook