Rus Residence - Primul ansamblu de case pasive, certificate NZeb cu terenuri generoase din Florești: Eleganță și eficiență în centrul celei mai mari comune

Într-un Florești aflat într-o continuă expansiune, unde noile construcții apar într-un ritm alert și, de multe ori, după aceleași tipare, devine tot mai greu să identifici proiecte care chiar ies din linie. Floreștiul pe care aproape că putem să îl numim cel mai mare cartier al municipiul Cluj-Napoca, s-a dezvoltat rapid în ultimii ani, însă această creștere accelerată a adus cu sine și compromisuri legate de spațiu, intimitate și calitatea construcțiilor.

Dincolo de blocurile ridicate pe repede înainte și de terenurile valorificate la maximum, există totuși inițiative care încearcă să schimbe direcția. Sunt proiecte rare, dar care pun accent pe echilibru, pe confort real și pe o viziune pe termen lung asupra locuirii.

Un astfel de exemplu l-am descoperit recent pe strada Profesor Ioan Rus, acolo unde un proiect rezidențial propune o abordare diferită față de ceea ce vedem, în mod obișnuit, în zonă.

2.jpg

Rus Residence: eleganță și eficiență în centrul Floreștiului

Mă plimb des prin Florești și recunosc ritmul locului. Se construiește mult, rapid, uneori previzibil. Blocuri care apar aproape peste noapte, șantiere active la fiecare colț de stradă, teren valorificat la maximum. Tocmai de aceea, când întâlnesc un proiect care pare să meargă într-o altă direcție, îmi atrage imediat atenția.

Pe strada Profesor Ioan Rus am descoperit Rus Residence. La început a fost doar un șantier care nu semăna cu restul. Mai aerisit, mai bine proporționat. Când am aflat că vor fi doar patru case, am înțeles că nu este un proiect de volum, ci unul asumat ca fiind unicat în zonă.

Într-un context în care densitatea a devenit regulă, aici s-a ales exact opusul. Pe o suprafață de aproximativ 2.800 mp sunt construite doar patru locuințe individuale. Fiecare cu propria curte generoasă, între 450 și 550 mp, amenajată complet cu gazon și sistem automatizat de irigație. Spațiul exterior nu este un compromis, ci parte esențială din concept.

Ce mi s-a părut cu adevărat relevant este faptul că vorbim despre case pasive construite la standard NZEB, Nearly Zero Energy Building. În Florești nu s-au mai realizat astfel de locuințe într-un ansamblu de acest tip. Este genul de proiect care arată că se poate și aici, că dezvoltarea nu trebuie să însemne doar rapiditate, ci și performanță tehnică reală.

3.jpg

Panourile fotovoltaice, pompa de căldură, încălzirea în pardoseală și sistemul de climatizare sunt integrate pentru eficiență și confort constant. Izolația de 20 cm și soluțiile tehnice alese susțin ideea de locuință construită pentru termen lung, nu doar pentru vânzare rapidă.

Casele sunt disponibile în două variante, de 165 mp utili și 215 mp utili, ambele cu garaj încălzit pentru două autoturisme și spațiu tehnic dedicat. Compartimentarea este gândită pentru o familie care are nevoie de funcționalitate, lumină naturală și spațiu real de locuit, nu doar metri pătrați pe hârtie.

Un detaliu care schimbă mult dinamica ansamblului este drumul privat de aproximativ 700 mp. Nu este doar o cale de acces. Funcționează ca o curte comună, un spațiu generos, sigur și bine organizat, care creează o micro comunitate restrânsă. Cu iluminat stradal, trotuare și acces securizat prin poartă automată controlabilă de pe telefon, întregul ansamblu capătă o coerență rar întâlnită în zonă, completată de supravegherea integrală printr-un sistem de camere video, parte din infrastructura de siguranță a proiectului.

4.jpg

Privind proiectul în ansamblu, senzația este că nu s-a urmărit doar ridicarea unor case, ci conturarea unui mod de locuire mai echilibrat. Un proiect unicat pentru Florești, prin dimensiune, prin standardul de case pasive și prin faptul că demonstrează concret că se poate construi diferit și aici.

Într-o piață în care multe proiecte seamănă între ele, Rus Residence își asumă altă scară și alt standard. Iar pentru o familie care caută stabilitate, eficiență și spațiu autentic, diferența nu mai este doar un detaliu, ci un criteriu esențial de alegere.


Contact:
www.arcadeconinvest.ro
Tel: 0744229000
Arcadeconinvest SRL

5.jpg

 

Comentarii Facebook