Proiectul uriaș de la Tarnița prinde din nou viață: Hidroelectrica bate palma cu EDF pentru o investiție de peste un miliard de euro în Cluj
Unul dintre cele mai vechi și ambițioase proiecte energetice ale României revine în prim-plan. Acționarii Hidroelectrica au aprobat asocierea cu gigantul energetic francez EDF pentru dezvoltarea hidrocentralei cu acumulare prin pompaj (CHEAP) Tarnița - un proiect estimat la peste un miliard de euro și conceput încă din perioada comunistă, conform Știrilor ProTv.
Decizia înseamnp un pas pentru relansarea unei investiții strategice, considerată esențială pentru echilibrarea sistemului energetic național.
O companie mixtă 50%-50% pentru proiectul Tarnița
În cadrul Adunării Generale a Acționarilor, s-a aprobat înființarea unei societăți mixte (Joint Venture Company – JVC), deținută în cote egale, 50%-50%, de Hidroelectrica și EDF Power Solutions International. Totodată, a fost aprobat Acordul Acționarilor (Shareholders Agreement), document care stabilește modul de funcționare al noii entități și regulile de dezvoltare a proiectului CHEAP Tarnița.
Hidroelectrica, controlată în proporție de aproximativ 80% de Ministerul Energiei, este cel mai mare producător de energie electrică din România, iar asocierea cu EDF - companie controlată la rândul său de statul francez - consolidează caracterul strategic al investiției.
O centrală de 1.000 MW, gândită încă din vremea lui Ceaușescu. Condiția pusă de francezi: ajutor de stat garantat
Proiectul Tarnița datează din perioada regimului comunist și a fost conceput pentru a avea o putere instalată de 1.000 MW. Rolul unei centrale cu acumulare prin pompaj este de a stoca energie atunci când producția este mare și consumul redus și de a o livra în sistem în perioadele de vârf. Deși costurile investiționale erau estimate la peste un miliard de euro încă din 2010, proiectul a fost amânat ani la rând din cauza dificultăților de finanțare și a incertitudinilor privind rentabilitatea.
Pentru a intra în asociere, EDF a solicitat garantarea de către statul român a unui mecanism de sprijin în faza de operare a centralei, după punerea în funcțiune. În România există, încă din 2014, o Ordonanță de Guvern care prevede măsuri de sprijin pentru proiectele CHEAP cu putere instalată de peste 15 MW.
Rămâne de văzut în ce formă va fi implementat acest sprijin și cum va fi structurată finanțarea unei investiții care depășește pragul de un miliard de euro.
1 Comentariu