Peste 7 sute de mii de români au primit tichetul de energie în august! Statul a virat aproape 36 de milioane de lei: Câte cereri au fost respinse
Peste 718.000 de români au primit tichetul de energie în august. Statul a virat aproape 36 de milioane de lei
Peste 718.000 de consumatori vulnerabili au primit tichetul de energie în luna august, iar suma virată de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială în conturile de mandat poștal a ajuns la 35,782 milioane de lei, potrivit agerpres.
Sprijinul a fost virat pentru 718.656 de beneficiari, în baza OUG nr. 35/2025, actul normativ care reglementează ajutorul pentru consumatorii casnici aflați în sărăcie energetică. Banii nu ajung nici în mână, nici în cont bancar: plata facturii la energie electrică se face direct la oficiul poștal, pe baza facturii emise de furnizor.
„Sprijinul nu se acordă în numerar și nu se virează în cont bancar. Plata facturilor la energie electrică se realizează direct la oficiile poștale, pe baza facturii emise de furnizor”, precizează ANPIS.
Peste un milion de cereri, dar nu toate au trecut
În aplicația EPIDS au fost înregistrate până acum 1.046.299 de cereri pentru tichetul electronic de energie. Dintre ele, 741.582 au fost declarate eligibile.
Alte 108.519 cereri au fost invalidate. Aproximativ 7.000 dintre acestea sunt respinse în fiecare lună pentru un motiv banal: expirarea actului de identitate. Restul au picat din cauza neconcordanțelor între codul numeric personal și codul locului de consum (POD) — fie erori la introducerea datelor, fie nepotriviri între CNP și adresa declarată.
La acestea se adaugă 146.803 cereri anulate chiar de solicitanți, din motive personale. Cei care au rămas fără sprijin pentru că le-a expirat cartea de identitate nu trebuie să depună o cerere nouă după ce își reînnoiesc documentul.
„Odată actualizate datele în evidențele autorităților, eligibilitatea este verificată lunar automat, iar sprijinul poate fi reluat conform prevederilor legale”, arată ANPIS.
Verificarea cererilor se face automat în EPIDS, prin interogarea bazelor de date ale Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor, Autorității Naționale pentru Reglementare în Domeniul Energiei și Inspectoratului General pentru Imigrări.
Sprijinul continuă până la finalul lui 2026
ANPIS precizează că tichetul de energie se acordă în continuare, până la sfârșitul anului 2026, tuturor persoanelor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate.
Există însă o situație în care beneficiarii trebuie să reia procedura de la zero: dacă își schimbă domiciliul sau dacă se modifică componența familiei, este obligatorie depunerea unei noi solicitări.
0 Comentarii