Manichiuristele şi coafezele au ajuns în vizorul ANAF! Ce dări la stat trebuie să plătească persoanele care oferă servicii de înfrumusețare


ANAF derulează, la nivel naţional, începând cu luna martie, un program de conformare referitor la veniturile realizate de persoanele fizice care prestează activităţi de înfrumuseţare/întreţinere corporală, potrivit unui comunicat de presă.

Programul de conformare îşi propune să crească gradul de informare a contribuabililor care realizează sau care vor realiza venituri din activităţi de înfrumuseţare şi întreţinere corporală. 

Grupurile ţintă ale acestui program de conformare sunt, pe de-o parte, persoane fizice care obţin venituri din acest gen de activităţi (PFA, ÎI, ÎF, persoane care au absolvit cursurile unor şcoli de profil, alte persoane fizice identificate din surse deschise) şi, pe de altă parte, angajatori care activează în domeniu, furnizori de formare profesională etc.

Pe site-ul ANAF a apărut deja un tutorial despre cum ar trebui completată declarația de venituri de către persoanele care efectuează astfel de activități. 

De exemplu, dacă aceștia înregistrează un venit între 18.000 şi 36.000 de lei pe an, CAS-ul este 0 sau opțional, însă CASS-ul este 1.800 de lei. 

Dacă se depășește pragul de 36.000 de lei pe an şi se ajunge la 72.00 de lei pe an, CAS este 9.000 de lei, iar CASS este 3,600 de lei. 

Dacă venitul depășește plafonul de 72.000 de lei pe an, CAS-ul la fi 18.000 de lei, iar CASS-ul va fi 7.200 de lei 

Comentarii Facebook