Duminica 28 Aprilie

Întreb BT a avut în 2023 un număr record de vizitatori, peste 5 milioane


Banca Transilvania a integrat, în premieră, inteligența artificială în platformă, pe parcursul anului.

Întreb BT a avut în 2023 un număr record de vizitatori, peste 5 milioane. Comparativ cu 2022, acesta a crescut cu 31%, iar numărul de vizite, cu 43%.

Platforma online a Băncii Transilvania este concepută ca un motor de căutare a informațiilor, cu peste 2.000 de întrebări și răspunsuri despre banking, și completează canalele de comunicare cu clienții: site-ul BT, peste 500 de sedii din 180 de localități, echipa Call Center, canalele social media și chatboții.

Notorietatea Întreb BT a crescut de la an la an, peste 70% din vizitatori au ajuns anul trecut pe site prin accesare directă, modalitate urmată de căutările specifice pe Google. 

Cele mai multe vizite au fost din România, Germania, Marea Britanie, Italia și Spania.

Cele mai căutate informații au fost despre gestionarea contului, popriri, programare online la bancă, alternative pentru plata facturilor și logarea în aplicațiile Băncii Transilvania.

Vizitatorii pot evalua online, prin rating, conținutul Întreb BT.  

Opțiunea AI Search de pe Întreb BT crește, din 2023, accesibilitatea la informații

Banca Transilvania a integrat inteligența artificială în Întreb BT, în octombrie 2023, pentru simplificarea interacțiunilor și accesibilitate mai mare la conținutul platformei. Vizitatorii care caută prin AI Search informații despre produse, servicii și soluții de self-banking primesc un răspuns generat prin large language model, care integrează informații într-un mod mai prietenos și folosind surse informare multiple. Aproximativ 30.000 de vizitatori unici au folosit până acum de peste 100.000 de ori opțiunea AI Search. 

Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România și din sud-estul Europei. Ca bancă universală, acoperă toate segmentele de clienți și linii de business în sectorul financiar. Are 20% cotă de piață, aproape 4 milioane de clienți, peste 10.000 de angajați, soluții de online banking și 500 de sedii în 180 de localități. Valoarea brandului Banca Transilvania a depășit pragul de 500 de milioane USD și a intrat în top 300 în Brand Finance Banking 500 2023. De asemenea, este în Top 10 Strongest Banking Brands Worldwide, cu un brand rating AAA+. Dincolo de banking, banca dorește să aibă impact pozitiv în România - pentru oameni, business și mediu. 

Intreb BT.png

Comentarii Facebook