Vineri 13 Decembrie

IKEA o să ajungă la Cluj! Unde ar urma să se deschidă magazinul companiei suedeze


IKEA, una dintre cele mai mari companii de mobilă din lume, a fost subiectul zvonurilor legate de o posibilă extindere la Cluj de mai bine de un deceniu. Primele speculații au apărut încă din 2012, iar interesul companiei de a intra pe piața din nord-vestul României a fost intens discutat. În 2022, zvonurile s-au intensificat, pe măsură ce dezvoltarea regiunii și cererea pentru produse IKEA au crescut considerabil. Încă din 2012 autoritățile clujene anunțau ca sigură venirea retailer-ului suedez la Cluj. Au trecut, însă 12 ani de atunci, și încă nu s-a întâmplat nimic. Bombă, vine Ikea la Cluj, anunțau autoritățile!

 La acel moment, zvonurile au fost infirmate de reprezentanții Ikea în România.

Acum, după 12 ani, conform unor surse, una dintre locațiile posibile pentru noul magazin ar fi mall-ul RIVUS, care se dezvoltă pe vechea platformă Carbochim din Cluj. Aceasta ar putea fi o alegere potrivită pentru IKEA, deoarece respectă modelul „omnichannel” de integrare a cumpărăturilor fizice și online.

Deocamdată, IKEA nu a oferit un calendar precis pentru deschiderea magazinului și nu a confirmat clar deschiderea magazinului la Cluj, ci doar interesul față de Cluj.

Retailerul suedez este deja prezent în România cu două magazine mari în București și unul la Timișoara. Extinderea în Cluj ar reprezenta o mișcare semnificativă în consolidarea prezenței lor în țară, în special având în vedere cererea puternică din partea clienților din această regiune.

Compania suedeză IKEA a confirmat acum că există un interes major de extindere în zona Clujului. Însă în aceste momente se explorează diferite opțiuni și parteneri, care să corespundă codului strict de conduită în relația cu furnizorii și abordării ,,omnichannel", potrivit informațiilor obținute de Economedia, care au cerut un punct de vedere cu privire la extinderea în zonă.

„Am fost întotdeauna interesați să ne extindem în zona Clujului și încă explorăm opțiuni și parteneri care se potrivesc cel mai bine abordării noastre omnichannel și codului nostru strict de conduită în relația cu furnizorii. Vom reveni cu informații suplimentare pe această temă de îndată ce vor fi disponibile”, s-a limitat să răspundă IKEA, la solicitarea Economedia.

Mai mult decât atât, primul magazin ar putea să fie amplasat pe o suprafață semnificativă din complexul comerical RIVUS, care se construiește pe vechea platformă Carbochim și care ar corespunde tocmai conceptului „omnichannel”, potrivit Actual de Cluj

Informația nu este, însă, deocamdată, confirmată de reprezentanții Rivus, care, așa cum se întâmplă în mod normal în afaceri, comunică o asemenea noutate doar în clipa în care este bătută palma cu un agent economic care va fi prezent în Rivus Mall. 


Comentarii Facebook