EXCLUSIV. Decizie surprinzătoare a unei mari companii: În plină criză, SUPERCOM SA crește salariile pentru mii de angajați. 1000 sunt din Cluj
Supercom SA majorează salariile tuturor celor aproximativ 3300 de angajați. Decizia este complet neașteptată în contextul în care multe firme reduc bugetele sau chiar dau afară oameni
Salariile celor aproximativ 3.300 de angajați ai companiei SUPERCOM SA au
fost majorate cu 10% începând cu luna aprilie 2026, potrivit unor informații
obținute de Știri de Cluj din rândul angajaților
companiei.
Într-un context economic tensionat, marcat de scumpiri în lanț și presiune
tot mai mare pe bugetele familiilor, o decizie venită din interiorul uneia
dintre companiile cele mai importante din domeniul salubrizării i-a luat prin
suprindere chiar și pe unii angajați: SUPERCOM SA a majorat cu
același procent salariile tuturor, fără excepție.
Decizia a fost luată de patronatul companiei în contextul unei situații
economice tot mai dificile, resimțite de o mare parte a populației. Creșterea
costurilor de trai a determinat conducerea să adopte o măsură concretă de
sprijin pentru angajați.
Știri de Cluj a stat de vorbă cu mai mulți angajați, care
au salutat decizia și susțin că aceasta este mai mult decât binevenită în
pragul sărbătorilor de Paște.
„A fost mai mult ca sigur un răspuns direct la
dificultățile financiare pe care le resimțim fiecare dintre noi tot mai acut.
Cred că creșterea accelerată a prețurilor la alimente, utilități și servicii a
determinat conducerea companiei să intervină pentru a menține un nivel de trai
decent pentru personal”, a relatat unul dintre angajați pentru Știri de Cluj.
Potrivit angajaților, în cadrul companiei ar exista o abordare bazată pe
responsabilitate față de oameni. Ideea transmisă intern este că, atunci când
angajații trec printr-o perioadă dificilă, compania trebuie să intervină și să
mențină un echilibru, astfel încât întregul colectiv să își poată desfășura
activitatea în condiții stabile.
SUPERCOM SA este una dintre companiile importante din domeniul salubrizării
din România, fiind înființată în anul 1990 și deservind, la nivel național,
aproximativ 2,2 milioane de locuitori.
Impact direct în Cluj: circa 1.000 de angajați ai Supercom SA vizați de majorarea salarială
Și la nivel local, impactul deciziei este semnificativ, întrucât în Cluj
își desfășoară activitatea aproximativ 1.000 dintre angajații companiei. Prin
numărul de salariați și activitatea desfășurată, compania se numără printre
angajatorii privați importanți din județul Cluj.
Analiștii consultați de Știri de Cluj consideră că astfel
de măsuri pot avea un efect în lanț, contribuind la stabilitate socială și la
menținerea consumului — un element esențial pentru economie. În acest context,
decizia de majorare a salariilor este văzută ca o măsură care depășește nivelul
intern al companiei.
Conducerea companiei Supercom SA nu a dorit să comenteze decizia
Contactați de reporterii Știri de Cluj, reprezentanții
companiei Supercom SA nu au dorit să comenteze informațiile privind majorările
salariale. Cu toate acestea, sursele din interior susțin că decizia este deja
aplicată, iar o parte dintre angajați au primit deja actele adiționale la
contract, care confirmă creșterea salariului cu 10%.
3 Comentarii