Sambata 29 Ianuarie

Cum putem face economie la încălzire fără să ne simțim inconfortabil


Factura la gaze se poate reduce în fiecare lună cu 6 procente dacă românii ar accepta cu un grad mai puțin în casă, transmite  ProTV.

Calculul a fost făcut la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Astfel, în cazul unul apartament cu două camere, economia lunară poate fi de peste o sută de lei.

Alți europeni au facut de mult timp acest calcul și, spre deosebire de noi, preferă să stea în case mai reci și să făcă altceva cu banii pe care noi îi dăm pe căldură.

Dintre europeni, iarna, românii au printre cele mai calde locuințe – portivit unui studiu făcut în opt țări de pe continent.

Temperatura medie din dormitoarele noastre este de 22,2 grade Celsius, în timp ce în ale cehilor, italienilor și suedezilor trece puțin peste 19 grade. Cele mai reci sunt casele germanilor și ale englezilor – unde termometrele indică puțin peste 18 grade Celsius.

Constantin Cilibiu este profesor la Facultatea de Inginerie a Instațiilor din cadrul Univerității Tehnice din Cluj-Napoca. Susține că orice grad in minus înseamă o scădere cu 6 la sută a facturii la încălzire. În bani, pentru un apartament cu suprafața de 45 de metri pătrați, de pildă, reducerea se traducere printr-o economie de peste o sută de lei.

Avem de la 23 la 22, deci practiv reducem de la 177.19 kWh la 167.84, ceea ce înseamnă 9.35kWh MP la suprafața de 45 de MP avem 420 kWh pe care îi înmulțim cu prețul și avem undeva aproape 110 lei pe un singur grad”, a explicat profesorul UTCN.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătații, temperatura optimă pentru o persoană bine îmbrăcată este de 18 grade Celsius.

În sufragerie, acolo unde stăm îmbrăcați în haine de casă, este bine să avem, spun specialiștii OMS, între 19 și 22 de grade Celsius. În dormitor, în schimb, este recomandat să fie mai răcoare – cel mult 20 de grade. Iar în baie, temperatura trebuie să fie cu câteva grade mai ridicată decât în alte camere, dar să nu depășească 23 de grade Celsius.

Comentarii Facebook