Luni 16 Septembrie

Conferinţa gratuită PACTUL PENTRU MUNCĂ are loc la Cluj-Napoca. Miniștri și antreprenori caută soluții pentru diminuarea deficitului de forță de muncă


Săptămâna viitoare va avea loc Conferinţa PACTUL PENTRU MUNCĂ, organizată de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin, CONAF şi Federaţia Patronală Petrol şi Gaze, FPPG, care se va desfășura la Cluj-Napoca, Hotel Opera Plaza, sala Cristal.

Reprezentanţi ai Guvernului şi  Administraţiei locale, oameni de afaceri, manageri de top, dar şi specialişti în fiscalitate şi fonduri europene vor încerca să găsească soluţii viabile pentru rezolvarea deficitului de forţă de muncă, proiect menit să susţină atât angajatorii, cât şi angajaţii.

In cadrul conferinţei va fi prezentat un studiu privind ocuparea forței de muncă din România în contextul UE, analiza celor mai recente date, realizat de Asociația de Analiză Decizională și Strategică.

Peste 5000 de locuri de muncă sunt disponibile doar în Cluj-Napoca. Capitala Transilvaniei este unul dintre oraşele României care duce o acută lipsă de forţă de muncă. Domeniile sunt diverse, dar cea mai căutată profesie este cea de programator. Cum facem să atragem personal calificat, care este tendinţa pieţei muncii, cum îi convingem pe cei din conducerea marilor companii să nu îşi mute producţia în alte ţări sunt doar câteva dintre temele care vor fi abordate în cadrul primei întâlniri din seria conferinţelor Pactul pentru Muncă, care va avea loc pe 11 septembrie, la Cluj- Napoca.

Ministrul Fondurilor Europene, antreprenori de top, manageri de succes, reprezentanţi ai administraţiei locale dar şi specialişti în fiscalitate şi științe juridice vor dezbate problemele cu care se confruntă antreprenorii și angajații deopotivă pentru rezolvarea deficitului de forţă de muncă îndeosebi specializată. 

Totodată, în cadrul conferinţei va fi prezentat şi lansat un ,,Studiu privind ocuparea forței de muncă din România în contextul UE. Analiza celor mai recente date”, realizat de Asociația de Analiză Decizională și Strategică.

Printre cei care vor aborda subiectele legate de criza forţei de muncă şi impactul acesteia asupra activităţii companiilor se numară Roxana Mînzatu - Ministrul Fondurilor Europene, profesorii Mircea Coşea şi Mihaela Luțaș, dar şi Bogdan Badea – CEO Hidroelectrica, Corina Popescu - CEO Electrica, Adrian Volintiru - CEO Romgaz, Franck Neel- membru al Directoratului responsabil pentru activitatea Downstream Gas OMV Petrom, Ramona Jurubiţă - country managing partner KPMG, Carmen Neagu - director EnergoBIT, Dragoș Anastasiu – președinte Eurolines România Group, Luisiana Dobrinescu - specialist în fiscalitate şi antreprenorul Camelia Şucu. Conferinţa va fi moderata de Adrian Maniuţiu - fondator EM360. 

Emil Boc, primarul Municipiului Cluj-Napoca este, de asemenea, aşteptat să deschidă seria conferinţelor.

La începutul conferinţei vor susţine prezentări reprezentanţii organizatorilor, Cristina Chiriac- preşedinte CONAF si Franck Neel - presedinte FPPG.

La ora actuală putem vorbi de o criză serioasă a forței de muncă care afectează atât antreprenorii români, cât și  investitorii străini indiferent de domeniul de activitate. Studiile recente privind ocuparea forței de muncă demonstrează că România se confruntă cu diferențe considerabile în funcție de sex, vârstă și nivelul de studii atins. Dacă coroborăm toate acestea cu rata natalității și migrația forței de muncă rezultă o perspectivă sumbră pentru următorii ani și tocmai de aceea CONAF susține necesitatea adoptării a unor măsuri care să conducă la stoparea declinului demografic și reducerea deficitului de forță de muncă”, spune Cristina Chiriac, preşedinte CONAF

Fără forța de muncă adecvată, totul devine incredibil de dificil, nuanțele de eficiență și întreprinderile sunt mai puțin relevante. Actuala criză de resurse umane din România este rezultatul a peste 20 de ani de schimbări structurale profunde. FPPG se angajează să rămână un partener puternic și să contribuie în mod hotărât la găsirea de soluțiilor astăzi pentru a răspunde nevoilor de mâine”, spune Franck Neel, presedinte FPPG.

Concluziile acestor discuţii se vor concretiza într-un Memorandum of Understanding, agreat şi susţinut de toti participanţii la dezbateri.

Conferinţa Pactul Pentru Muncă va avea loc miercuri, 11 septembrie 2019, ora 09:30, la Cluj-Napoca,  Hotel Opera Plaza, sala Cristal. 

Participarea le conferinţă este gratuită, iar înscrierile se pot face accesând pagina de internet www.conaf.ro sau pe adresa de mail: conferinte@conaf.ro


Comentarii Facebook