Clujenii pot depune cererile pentru tichetele de energie direct la Poștă: Sprijin financiar pentru facturile din lunile de vară
Clujenii care au nevoie de ajutor pentru plata facturilor la energie pot beneficia de sprijin financiar prin tichetele de energie, iar Poșta Română le stă la dispoziție în toate subunitățile poștale din județ
Începând de ieri, cererile tipărite pot fi depuse la orice oficiu poștal, termenul limită fiind 27 septembrie 2025.
Astfel, locuitorii din Cluj-Napoca, dar și cei din comunele și satele județului, au la dispoziție o lună pentru a completa și depune cererea. Ajutorul se acordă pentru lunile iulie și august 2025, iar cei care reușesc să ducă formularul până la finalul lunii august vor primi tichetele chiar din luna septembrie.
Pentru cei care nu au acces la cererea tipărită, Poșta Română vine cu o soluție practică: formularele pot fi completate și direct la ghișeu, angajații poștali fiind instruiți să ajute clujenii cu înregistrarea documentelor în aplicația EPIDS.
Măsura vine în contextul creșterii costurilor la energie, iar tichetele reprezintă o gură de aer pentru persoanele vulnerabile. De asemenea, oficialii subliniază că sprijinul nu este condiționat de domiciliul urban sau rural, toți clujenii eligibili pot beneficia de ajutor, fie că locuiesc în municipiu, fie în satele izolate din Apuseni.
Calendar important pentru clujeni:
- Depunerea cererilor: 28 august - 27 septembrie 2025
- Depunere până la final de august = tichete disponibile din septembrie
- Poșta Română asigură sprijin la completarea și înregistrarea cererilor
0 Comentarii