VIDEO. Un bărbat a intrat cu căruța într-un magazin Profi. Era foarte supărat pe polițiști


O altă zi în Suceava! Un bărbat supărat pe polițiști a intrat cu căruța în magazinul Profi din orașul Dolhasca, județul Suceava. Incidentul s-a produs miercuri, 27 iulie. Bărbatul este chiar paznicul magazinului și supărarea lui a plecat de la un incident produs marți seară, în timp ce era de serviciu.

Potrivit presei locale, paznicul ar fi apelat la poliție după ce mai mulți tineri au început să facă scandal în magazin. Polițiștii i-ar fi spus însă că trebuie să se descurce singur pentru că magazinul este proprietate privată. Răspunsul polițiștilor n-a fost pe placul bărbatului.

Așadar, miercuri, după ce a ieșit din tură, bărbatul a băut câteva pahare și a prins curaj. Paznicul și-a luat calul și căruța și s-a întors la magazin. Mai bine zis, a intrat cu calul până la casele de marcat pentru a vedea dacă de această dată va interveni poliția. 

Nici acum nu vine poliția?”, strigă bărbatul înfuriat. 

Comentarii Facebook