Joi 2 Februarie

Una dintre scenele Untold Festival va fi în Sala Polivalentă. Greșeală uriașă sau nu?

 

Una dintre scenele de la Untold Festival va fi în noua Sală Polivalentă a Clujului.

 

Organizatorii festivalului, Federația Share, anunță că scena secundară de la Untold Festival va fi la Sala Polivalentă, cea mai mare sală de sport multifuncțională din România. Capacitatea sălii este de circa 10.000 de persoane.

 

Această dezvăluire ne face să credem că scena principală a festivalului va fi pe Cluj Arena.

 

Fiind vorba despre un festival la care sunt așteptați peste 100.000 de oameni, care trebuie cazați, locația este nespecifică pentru un astfel de eveniment.

 

În străinătate, astfel de festivaluri sunt organizate în aer liber, aproape de locul unde participanții își montează corturile, de obicei la marginea orașelor.

 

Se pune întrebarea cum vor fi aduși la Sala Polivalentă zilnic, timp de 4 zile, circa 100.000 de oameni, dacă nu chiar mai mulți? Va fi amplasat un camping la marginea orașului, pentru că în Cluj-Napoca nu există posibilitatea cazării în hoteluri a unui număr atât de mare de oameni? În aceste condiții, câte mijloace de transport vor fi puse la dispoziția celor care plătesc abonamente pentru a vedea show -urile?

Comentarii Facebook