Sfântul Ilie, sărbătorit pe 20 iulie. Episodul controversat din Biblie în care a poruncit uciderea a 450 de profeți ai lui Baal: ”Niciunul să nu scape”

Pe 20 iulie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, unul dintre cei mai importanți proroci ai Vechiului Testament și una dintre cele mai respectate figuri biblice. În tradiția populară românească, Sfântul Ilie este considerat stăpânul tunetelor și al fulgerelor, ocrotitorul recoltelor și mijlocitorul ploilor în vreme de secetă.

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, unul dintre cei mai importanți proroci ai Vechiului Testament


Dincolo de minunile atribuite prorocului și de imaginea sa legendară, există însă un episod biblic care continuă să stârnească dezbateri și astăzi: momentul în care Ilie poruncește uciderea profeților lui Baal după celebra confruntare de pe Muntele Carmel. Potrivit cărții a III-a a Regilor (1 Regi), Israelul traversa o perioadă în care regele Ahab și regina Izabela încurajaseră cultul zeului Baal, iar Ilie a provocat o confruntare pentru a demonstra cine este adevăratul Dumnezeu.

Prorocul i-a chemat pe cei 450 de profeți ai lui Baal să pregătească o jertfă, fără a aprinde focul, fiecare urmând să se roage Dumnezeului pe care îl slujea. Ore întregi, profeții lui Baal au strigat și s-au rugat, însă, potrivit Scripturii, nu s-a întâmplat nimic. În schimb, după ce Ilie s-a rugat, Biblia relatează: „Atunci a căzut foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele şi ţărâna şi a mistuit şi apa care era în şanţ.” (3 Regi 18:38)

Văzând minunea, poporul a căzut cu fața la pământ și a rostit: „Domnul este Dumnezeu! Domnul este Dumnezeu!” (3 Regi 18:39). Imediat după această victorie religioasă, textul biblic descrie unul dintre cele mai dure episoade din viața prorocului. Ilie le poruncește oamenilor: „Ilie le-a zis: ‒ Prindeți-i pe profeții lui Baal! Niciunul dintre ei să nu scape! I-au prins, iar Ilie i-a dus la râul Chișon și i-a înjunghiat acolo..” (3 Regi 18:40)

Biblia continuă spunând că profeții au fost duși la pârâul Chison, unde Ilie i-a ucis. Pentru cititorul modern, acest episod poate părea șocant. În contextul Vechiului Testament însă, idolatria era considerată o încălcare gravă a legământului dintre Dumnezeu și poporul Israel, iar pedeapsa pentru astfel de fapte era una extrem de severă. Tocmai de aceea, tradiția creștină privește acest moment ca pe un eveniment legat de contextul istoric și religios al epocii, nu ca pe un model de comportament pentru credincioșii de astăzi.

Potrivit Sfintei Scripturi, Dumnezeu i-a dat puterea de a opri și de a aduce ploaia


Viața Sfântului Ilie este marcată și de numeroase minuni. Potrivit Sfintei Scripturi, Dumnezeu i-a dat puterea de a opri și de a aduce ploaia. În urma rugăciunilor sale, peste Israel s-a abătut o secetă îndelungată, iar după pocăința poporului, tot prin rugăciunea lui au venit ploile care au pus capăt suferinței.

În timpul secetei, Ilie a fost găzduit de o văduvă din Sarepta Sidonului. Biblia spune că făina și untdelemnul femeii nu s-au împuținat până la sfârșitul foametei, iar tot acolo prorocul a readus la viață fiul acesteia prin rugăciune. Un alt moment spectaculos este despărțirea apelor Iordanului cu mantia sa, înainte ca prorocul să fie ridicat la cer.

Spre deosebire de majoritatea personajelor biblice, Sfântul Ilie nu este descris ca trecând prin moarte. Cartea a IV-a a Regilor relatează că el a fost ridicat direct la cer. „Şi pe când mergeau ei şi vorbeau, iată un car de foc şi cai de foc i-au despărţit unul de altul; şi Ilie s-a înălţat la cer într-un vârtej de vânt.” (4 Regi 2:11)

Acesta este motivul pentru care iconografia ortodoxă îl înfățișează aproape întotdeauna într-un car de foc, imagine devenită simbolul Sfântului Ilie. În tradiția populară românească se spune că prorocul străbate și astăzi cerul în carul său de foc, iar tunetele și fulgerele sunt semnele luptei sale împotriva duhurilor rele. De Sfântul Ilie, numeroși credincioși merg la biserică, împart mere și miere de pomană și se roagă pentru ploaie, recolte bogate și ocrotirea gospodăriilor de furtuni și grindină.

Comentarii Facebook